Pasiunea nebună a prietenului lui Neșu, care a adunat sute de tricouri! A jucat împotriva lui Hagi și Contra, în fața a 10.000 de spectatori: „A fost meciul vieții mele!” | GALERIE FOTO

Pasiunea nebună a prietenului lui Neșu, care a adunat sute de tricouri! A jucat împotriva lui Hagi și Contra, în fața a 10.000 de spectatori: „A fost meciul vieții mele!” | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pasiunea pentru fotbal este una adevărată pentru unul dintre cei mai mari colecționari din România! ProSport a aflat povestea inedită a lui Victor Ienciu: în doar câțiva ani, acesta a adunat sute de tricouri ale jucătorilor din România și din străinătate și chiar a investit bani serioși pentru o parte dintre ele.

În vârstă de 34 de ani, Ienciu n-a jucat fotbal la un nivel înalt, dar se mândrește cu tricourile obținute de la Mihai Neșu, Mirel Rădoi (de pe vremea când juca la Steaua), însă în colecție apare chiar și Gloria Buzău, dispărută de ceva timp din prim planul fotbalului românesc.

Bun prieten cu Mihai Neșu, orădeanul colecționar a fost pe teren în urmă cu doi ani, la gala organizată la Oradea pentru fostul internațional român. Atunci, Ienciu a făcut parte din echipa lui Neșu și a jucat împotriva naționalei României, având parte chiar de dueluri cu Gică Hagi sau Cosmin Contra.

E prieten cu Mihai Neșu, a jucat împotriva lui Gică Hagi și are sute de tricouri în colecție

Ciprian Marica, Claudiu Keșeru, George Țucudean, Dennis Man sau chiar tricoul lui Gabi Tamaș de la West Bromwich sunt doar câteva dintre tricourile cu care se mândrește Victor Ienciu, pentru care fotbalul chiar este o pasiune adevărată, după cum a subliniat pentru ProSport.

Fost jucător doar la nivel de liga a patra, povestea lui Ienciu este cunoscută poate și de alți colecționari de tricouri.

„Pasiunea pentru colecții a apărut încă din perioada copilăriei, atunci când am început sa colecționez cartonașe cu jucătorii echipei naționale a României. Tricouri am început sa colecționez începând din 2011, atunci când am primit primul tricou, cel al lui Ionuț Filip, campion cu Otelul Galați. Mă simt atașat de toate tricourile pe care le am în colecție, întrucât ma leagă experiențe și deopotrivă prietenii cu toți cei de la care le am, fotbaliști, foști fotbaliști, colecționari, oameni de afaceri.

Astfel, pot spune că fiecare tricou și-a pus amprenta asupra existenței mele, spunând, astfel, o poveste. Având in vedere că în familia mea fotbalul nu este străin, evident că am avut parte de tot sprijinul în această activitate. Fiecare membru al familiei m-a ajutat într-un fel sau altul. Soția m-a sprijinit de fiecare dată, tatăl meu m-a ajutat și el cu depozitarea in condiții bune a tuturor tricourilor, inclusiv familia extinsă s-a implicat facilitând achiziționarea unor tricouri din Germania și Italia”.

A jucat în gala dedicată lui Mihai Neșu: „A fost meciul vieții mele!”

„Nu pot uita că am jucat împotriva lui Hagi și Popescu, în cadrul evenimentului caritabil “Uniți pentru Mihai Nesu”, intr-un meci demonstrativ pe stadionul Iuliu Bodola din Oradea. M-am simțit foarte onorat și fericit și evident că toate acestea se datorează lui Mihai Neșu de care ma leagă o frumoasă prietenie. Voi fi recunoscător mereu pentru asta, pot spune că a fost “meciul vieții mele. Îi încurajez pe cititori să contribuie la realizarea visului lui Mihai Nesu și să doneze doi euro prin sms, cu textul CRED, la 8844.”, este sincer fostul fotbalist.

„M-am simțit emoționat și copleșit de-a dreptul, în momentul în care am auzit imnul României și eu eram pe teren alături fotbaliști fantastici, aplaudat de un stadion umplut până la refuz. M-am abținut cu greu sa nu plâng. A fost sublim, m-am simțit minunat, e greu de descris in cuvinte, nu cred ca sunt destule pentru a descrie aceasta trăire”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×