Pas uriaș spre revenirea Craiovei în fotbalul românesc:** două nume mari fac parte din noul club, un al treilea e în stand-by! Cu cine s-a înțeles Adrian Mititelu:

Pas uriaș spre revenirea Craiovei în fotbalul românesc:** două nume mari fac parte din noul club, un al treilea e în stand-by! Cu cine s-a înțeles Adrian Mititelu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova face pași uriași către revenirea în fotbalul românesc. Adrian Mititelu a definitivat luni un aspect extrem de important în vederea reînscrierii în sezonul următor al ligii secunde, prin numirea a două foste glorii în funcții de bază în organigrama clubului. Astfel, Ilie Balaci ar urma să fie managerul general al grupării din Bănie, în timp ce colegul de generație al acestuia, Aurel Țicleanu, va fi antrenor principal.

Totul a fost făcut public prin comunicatul postat pe ediție.ro:

„Având în vedere solicitarea și intenția clubului de reînscriere în competiția sportivă, astăzi Fotbal Club Universitatea Craiova a ajuns la un acord de colaborare cu următoarele persoane:

– Ilie Balaci – manager general al clubului;
– Aurel Țicleanu – antrenor principal.

De asemenea, i s-a făcut o propunere pentru postul de director sportiv lui Ovidiu Stângă, urmând ca acesta să dea un răspuns până la sfârșitul lunii aprilie.

Începând de astăzi, Ilie Balaci și Aurel Țicleanu urmează să facă demersurile necesare în vederea închegării lotului de jucători și cooptării altor persoane necesare derulării activității specifice.

Până la sfârșitul lunii mai vor fi finalizate și celelalte proceduri anunțate și promise de Adrian Mititelu cu privire la reorganizarea clubului.

FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA”

Stângă de-abia așteaptă
Contactat de ProSport, Ovidiu Stângă, singurul om pe care Mititelu îl dorește în noul proiect, dar cu care nu a ajuns încă la un acord, se declară deschis față de o revenire la Universitatea: „Craiova este echipa mea de suflet și mă voi întoarce cu mare drag acolo, mai ales dacă am ocazia să lucrez cu Balaci și Țicleanu, oameni cu mare experiență în fotbalul românesc. Chiar dacă am familia în Olanda, eu am un apartament în Craiova și nu văd nicio problemă în a-mi face treaba pe sectorul meu. Acum rămâne doar ca noul proiect să fie pus pe picioare”.

Țicleanu promite o echipă mare
Noul antrenor principal al Universității Craiova, Aurel Țicleanu, anunță că Ilie Balaci va fi omul care va lua toate deciziile importante de la club: „Vă spun încă de la început că Ilie Balaci va fi vioara numărul unu în acets proiect. El va avea pe mână noul buget, el se va ocupa de aducerea de jucători și sunt sigur că de această dată, împreună, vom reuși să facem la Craiova o nouă echipă puternică. Cât despre Ovidiu Stângă, pot să vă spun că sunt extrem de încântat că a spus că vrea să lucreze alături de noi. Avem nevoie de el, deoarece este un băiat tânăr, un fost mare jucător al Craiovei, internațional și antrenor care ne poate ajuta cu experiența sa. nu uitați că el are deschidere mare către Olanda și sunt sigur că va veni la Craiova cu idei noi pentru a pune pe roate noul proiect. Dacă vom avea susținerea suporterilor, spuneți-mi mie un om care să nu vină la Craiova, când aici s-a întors marele Ilie Balaci?!”, a declarat Aurel Țicleanu pentru ProSport.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Biserica Ortodoxă din România e în doliu: Vă anunţăm cu durere în suflet și cu nădejdea Învierii
Biserica Ortodoxă din România e în doliu: Vă anunţăm cu durere în suflet și cu nădejdea Învierii
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…