„Păcat, a fost o dezamăgire!”. Cristiano Bergodi, supărat după eșecul cu Dinamo. Cum vede italianul lupta pentru evitarea retrogradării

  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Voluntari a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, contra lui Dinamo, scor 1-2, iar ilfovenii au ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie. La finalul meciului, Cristiano Bergodi și-a exprimat nemulțumirea față de forma echipei sale.

Bergodi venea cu gândul de a obține măcar o remiză cu Dinamo, însă golurile lui Grigore și Montini i-au dat planurile peste cap tehnicianului italian: „Noi ne gândeam să facem puncte, chiar și cu Dinamo. Păcat, a fost o dezamăgire. Meciul a fost unul echilibrat în a doua repriză și chiar și în a doua. Am avut două ocazii, cu Popadiuc în careul mic și la centrarea lui Ion Gheorghe. Nu am luat niciun punct, megem înainte, ne gândim la meciul cu Iași. Nu a fost un randament extraordinar din partea tuturor jucătorilor, de asta am făcut schimbări. Nu e ușor să joci cu același prim 11. Nu am o explicație sincer, eu cred că putem juca, ne putem salva. Am avut un început frumos în play-out, iar acum mergem înainte, cu încredere, a spus Bergodi, la DigiSport.

FC Voluntari rămâne la trei puncte de locul de baraj, ocupat de FC Hermannstadt, iar Bergodi consideră că echipa sa mai are nevoie de cel puțin două-trei victorii pentru a scăpa de grijile retrogradării: „Nu știu de câte puncte mai avem nevoie să ne salvăm. Avem nevoie de două-trei victorii. Nu e ușor. Astăzi au făcut o remiză Hermannstadt cu Călărași. Noi eram pe ultimul loc acum două luni. Trebuie să avem încredere și băieților nu le putem reproșa nimic”, a mai spus italianul.

După încheierea turului din play-out, FC Voluntari ocupă locul 10, cu 22 de puncte, acumulând trei victorii, două remize și două eșecuri. În următorul meci, ilfovenii vor primi vizita celor de la Poli Iași.

Pe aceeași temă
Daniela Crudu a rămas cu TOTUL la vedere în mijlocul străzii. Imagini-bombă de paparazzi

Cine este Bulă, interlopul exhibiţionist care terorizează un oraş. A agresat pe stradă o adolescentă

Începe vaccinarea fără programare la orice centru, indiferent de tipul vaccinului

Ce bolid de lux conducea Gigi Becali in momentul in care a ramas fara permis! Cum arata masina si cat costa

Nicole Kidman mărturisește prin ce dramă a trecut în tinerețe: A fost un iad

CUTREMUR ÎN SHOWBIZ! Cu cine îl înșeală Olivia Steer pe Andi Moisescu! S-a aflat totul

George Simion aruncă bomba! Guvernul pregătește privatizarea totală. Lovitură pentru români

Preot din Călărași înregistrat când face avansuri unei fete de 14 ani, la spovedanie: ”Sincer, aş vrea să te sărut şi eu!”

Lovitură pentru șoferi. Lipsa documentului îi va lăsa fără zeci de mii de lei!

COPILA în fața căreia nimeni nu a rezistat. Considerată cea mai FRUMOASĂ femeie a tuturor timpurilor a făcut ceva extrem de grav

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

Lovitură la Antena 1 de Paște! Răzvan Simion rupe frăția cu Dani Oțil  și se mută la alt post TV. Detalii BOMBĂ

Condițiile în care stă Adrian Mititelu în închisoare. 'Stă în cameră cu 15 inși, nu mai e ca pe vremuri'

DEZVĂLUIRI despre scandalul uciderii ursului Arthur de un prinţ austriac

Virusul care scade inteligența. E prezent la jumătate din cei testați

Cât costă să începi o afacere tip spălătorie self service și în cât timp amortizezi investiția

Ai un număr de telefon vechi, de care nu te mai folosești? Iată ce poți păți dacă îl lași să expire

Comisia europeană a autorizat, în premieră, o insectă ca aliment

BANCUL ZILEI – Bancherul și degetul plăcerii nebănuite

Cum arată forţa navală a Rusiei de la bordul unui mic vas de coastă ucrainean: „O să avem necazuri dacă nu întoarcem” VIDEO

Această tânără atractivă era pe stradă și a întâlnit un străin. Este uluitor ce a convins-o să facă, în public - VIDEO

Galerie +18 || Pozele care îți dau palpitații! Au arătat TOT în public

Este cel mai apreciat model Volvo în acest moment. Suedezii nu fac față cu producția

FOTO. Imagini fierbinți cu Antonia din Maldive! A făcut ravagii într-un costum de baie

FOTO. Anda Adam, imagini incendiare de Paște! Cum s-a lăsat pozată vedeta