Ovidiu Burcă a dezvăluit ce greșeală a făcut Florin Manea la Rapid: „Voia să facă munca de director sportiv, dar din Italia!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Burcă, oficialul celor de la Rapid, a vorbit la ProSport Live despre scandalul iscat între Florin Manea și Daniel Pancu.

Ovidiu Burcă i-a cedat postul de președinte la Rapid în această iarnă lui Daniel Pancu. Conform spuselor sale, nu mai are contract la clubul din Giulești, deși este în continuare în organigramă.

Ce greșeală a făcut Florin Manea la Rapid

Oficialul rapidist îi condamnă pe Florin Manea și Daniel Pancu pentru că, prin scandalul dintre cei doi, formația alb-vișinie a avut de suferit. Ovidiu Burcă susține că întotdeauna i-a cerut lui Florin Manea să fie mai cumpătat în luarea deciziilor și implicării la club, însă acesta nu ar fi luat în seamă sfatul.

„Am rămas un fel de manager general după ce am renunțat la funcția de președinte în favoarea lui Daniel Pancu. Mi-a expirat contractul, dar nu asta contează. Eu sunt un tip care am încredere în conducători. Am încredere în Angelescu.

A durut mult semieșecul cu Turris. Această ratare a promovării e greu de digerat. Nu sunt genul de conducător care să vorbaească zilnic de arbitraje sau de jucători.

Clubului Rapid nu i-a lipsit nimic în acest an. Trebuie să ne asumăm acest eșec. Am avut condiții să facem performanță. Trebuie să observîm că acum 3 ani nu existam, azi suntem în eșalonul secund și avem un club bine structurat. Întotdeauna am fost ponderat, echilibrat, când vine vorba de promovare. Sunt multe exemple de echipe cu buget superior care n-au reușit să ajungă în Liga 1.

A fost istovitor să înțeleg cum doi mari rapidiști, Pancu și Manea, nu reușesc să ajungă la un numitor comun. De dragul Rapidului, ar trebui să colaboreze. Am încercat mult să mediez acest conflict. Rugămintea mea către Florin Manea a fost, mereu, să aibă mai multă răbdare…El voia să facă munca de director sportiv la Rapid din Italia”, a declarat Ovidiu Burcă, la ProSport Live.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele