Legendarul fotbalist de la Rapid a fost la un pas de a ajunge la Steaua pe vremea când evolua la Progresul, la cererea lui Cosmin Olăroiu.
Cristian Săpunaru semna cu Rapid în 2006, la doar 20 de ani. Impresionase în tricoul Progresului și mai multe echipe erau interesate de serviciile sale. Cosmin Olăroiu îl voia la Steaua de atunci, actualmente FCSB, pe Ryan Griffiths, dar acesta venea la pachet cu Săpunaru. În cele din urmă cei doi au semnat cu formația giuleșteană, cea mai bună alegere făcută de Săpunaru la acea vreme deoarece avea să ajungă unul dintre cei mai iubiți jucători din Giulești.
Pe vremea când Cosmin Olăroiu antrena la FCSB, tehnicianul voia să aducă întăriri în lotul „euro-fantasticilor” într-una din cele mai bune perioade ale roș-albaștrilor. Ryan Griffiths era pe lista de mercato doar că Progresul nu îl lăsa să plece decât la pachet cu Cristian Săpunaru, astfel că FCSB l-a ofertat pe legendarul căpitan al Rapidului. În cele din urmă, mutarea la marea rivală a giuleștenilor nu s-a produs.
„A fost o ofertă de la Steaua pentru mine, când era Olăroiu acolo. Nu cred că mă doreau pe mine cât îl doreau pe Ryan Griffiths, iar noi eram la pachet…. A fost o ofertă de la ei, de la Timișoara și de la Rapid. În acel an era vorba să plece Răzvan (n.r. Lucescu) și domnul Dinu Gheorghe la Timișoara”, a declarat Cristian Săpunaru pentru GSP.
„(Care e adevărata Steaua?) Pentru mine, amândouă. Unii au palmaresul, iar alții au continuat (n.r. activitatea). CSA are palmaresul, iar FCSB a continuat. Anii în care a dispărut Steaua, CSA-ul, unde sunt? Din 1998 până acum câțiva ani n-a mai existat Steaua, s-a evaporat?”, a mai spus fostul jucător, potrivit sursei enunțate mai sus.