OFICIAL: Universitatea Craiova are antrenor! Argumentele revenirii la varianta Corneliu Papură

OFICIAL: Universitatea Craiova are antrenor! Argumentele revenirii la varianta Corneliu Papură

Plecarea lui Victor Pițurcă a lăsat un gol pe banca tehnică a Craiovei, chiar înaintea începerii pregătirilor pentru partea a doua a campionatului. Edi Iordănescu, Cristiano Bergodi sau Marius Șumudică au fost între variantele vehiculate ca înlocuitori, chiar dacă pregătirea a fost asigurată din mers de Corneliu Papură. Patronul Mihai Rotaru s-a hotărât asupra aceluiași Papură: clubul a făcut deja anunțul oficial.

”Astăzi, ne asumăm numirea domnului Corneliu Papură în funcția de antrenor principal. La calitățile pe care am mizat în alegerea pentru perioada precedentă în care a fost antrenor principal, acum putem să mai adăugăm una: rezultatele obținute. Pentru că domnul Papură a reușit în aceea perioadă două calificări consecutive în tururi superioare ale UEFA Europa League, precum și o medie de două puncte pe meci, medie care, dacă ar fi fost menținută astăzi, ne-ar fi plasat pe prima poziție a clasamentului.

Și asta în condițiile în care timp de o lună și jumătate a jucat din 3 în 3 zile, cu deplasări în Azerbaidjan, Grecia sau Ungaria. Mai mult decât atât, considerăm că, în acest moment, avem un lot mult mai puternic decât a fost în primul mandat, cu jucători ca Nistor, Ivan, Mihăilă și Koljic (accidentați în acel moment), Cosic și Mățel.

Credem totodată că jucători precum Martic, Mirko sau Mateiu, jucători ce au evoluat mai puțin sau deloc în ultima perioadă, vor aduce un plus valoric echipei. Și sperăm că în perioada imediat următoare să se mai alăture cel puțin un nume familiei noastre”, se arată într-un comunicat emis de Mihai Rotaru, pe site-ul oficial al Universității Craiova.

138 de zile a stat Corneliu Papură pe banca Universitații Craiova în primul mandat ca „principal”

10 victorii din 20 de partide a reușit Papură în mandatul precedent

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri