OFICIAL | Adrian Mutu s-a despărțit de FC U Craiova: „Îi mulțumim pentru tot!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu nu mai este antrenorul celor de la FC U Craiova! Nou-promovata a anunțat oficial despărțirea de fostul mare internațional român.

Clubul din Bănie a ținut să-i mulțumească lui Mutu pentru perioada petrecută la Craiova, una care s-a încheiat cu un eșec în marele derby cu rivala Universitatea, scor 0-2. De altfel, cel care se ocupă acum de destinele clubului nu a suportat umilința: Adrian Mititelu junior a părăsit stadionul „Ion Oblemenco” în minutul 80.

În locul lui Adrian Mutu, Adrian Mititelu vrea să-l aducă pe Marius Șumudică la FC U Craiova, informație prezentată în exclusivitate de ProSport. Ultima oară pe banca celor de la CFR Cluj, Șumudică vrea să colaboreze în Bănie cu președintele Marian Copilu.

Adrian Mutu nu mai este antrenorul lui FC U Craiova: „Au ajuns la un acord!”

Adrian Mutu și FC U Craiova au ajuns în cursul zilei de luni la un acord pentru rezilierea contractului, în condițiile în care nou-promovata este în subsolul clasamentului, iar duminică n-a avut nicio șansă în derby-ul cu Universitatea Craiova, pe care l-a pierdut cu 0-2.

„Adrian Mutu și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării. Clubul îi mulțumește pentru tot ce a realizat ca antrenor al echipei și îi urează mult succes în următoarele provocări”, este mesajul nou-promovatei în Liga 1.

Mutu semnase cu FC U Craiova în mai 2021 un contract pe doi ani. Înainte de a prelua echipa finanțată de Mititelu, „Briliantul” a ocupat funcția de selecţioner al echipei naţionale U 21 a României (ianuarie 2020 – martie 2021). A mai condus FC Voluntari şi echipa U21 a clubului Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
"Da, sunt însărcinată!"  💣 în showbiz! Vedeta a confirmat speculațiile din ultima perioadă
"Da, sunt însărcinată!" 💣 în showbiz! Vedeta a confirmat speculațiile din ultima perioadă
Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului | adevarul.ro
Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului | adevarul.ro
Condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce l-a împuşcat pe omul care îi plimba buldogii cântăreţei Lady Gaga
Condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce l-a împuşcat pe omul care îi plimba buldogii cântăreţei Lady Gaga
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Fiica lui Mircea Geoană a pozat în lenjerie intimă. Cum arată fata secretarului general adj. al NATO!
Fiica lui Mircea Geoană a pozat în lenjerie intimă. Cum arată fata secretarului general adj. al NATO!
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Adrian Mititelu Jr. a comandat un “fluviu” de șampanii și a făcut mega-scandal la Predeal! Bodyguarzii au intervenit pe loc
Adrian Mititelu Jr. a comandat un “fluviu” de șampanii și a făcut mega-scandal la Predeal! Bodyguarzii au intervenit pe loc
Vestea nopții despre ANDREEA ESCA! Ce i s-a întâmplat prezentatoarei de la PRO TV
Vestea nopții despre ANDREEA ESCA! Ce i s-a întâmplat prezentatoarei de la PRO TV
Vești proaste pentru români! Câți lei va costa 1 litru de ulei, înainte de Crăciun
Vești proaste pentru români! Câți lei va costa 1 litru de ulei, înainte de Crăciun
De ce fac românii infarct. Boala care ne distruge inima 💔
De ce fac românii infarct. Boala care ne distruge inima 💔
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Ce meci au preferat românii: audiențele de la Brazilia - Coreea de Sud vs FCSB - CS Mioveni | adevarul.ro
Ce meci au preferat românii: audiențele de la Brazilia - Coreea de Sud vs FCSB - CS Mioveni | adevarul.ro
BANCUL ZILEI. Alinuța: Mama, azi la școală ne-au făcut testul de virginitate!
BANCUL ZILEI. Alinuța: Mama, azi la școală ne-au făcut testul de virginitate!
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani