OFICIAL: A semnat! CFR Cluj a ajuns la un acord cu „domnul penalti”. Comunicatul clubului

OFICIAL: A semnat! CFR Cluj a ajuns la un acord cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj i-a prelungit contractul unuia dintre cei mai experimentați fotbaliști din lot. Luni, printr-o postare pe Facebook, ardelenii au anunțat că s-a ajuns la un consens cu Emmanuel Culio (35 de ani), în vederea prelungirii contractuale cu încă un sezon.

Culio este la a doua experiență ca jucător al CFR-ului. Prima a avut loc în perioada 2007-2011, iar a doua a început în vara lui 2017 și se va prelungi, conform actualei înțelegeri, cel puțin până în 2020. Mijlocașul de origine argentiniană are 195 de meciuri în tricoul ardelenilor, 23 de goluri și 30 de pase decisive.

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Juan Emmanuel Culio, unul dintre liderii echipei noastre, și-a prelungit pentru încă un sezon contractul cu CFR 1907 Cluj. Unul dintre veteranii Campioanei României rămâne în Gruia să câștige noi trofee alături de CFR.

Mijlocașul argentinian a revenit la CFR Cluj în vara anului 2017 cu gândul de a deveni din nou campion, reușind acest lucru pentru a 3-a oară în carieră în tricoul „alb-vișiniu”! Culio este un model pentru tinerii din vestiarul CFR-ului, iar faptul că el a ales să continue în Gruia ne bucură și ne dă încredere pentru ceea ce va urma.

195 de meciuri în tricoul „alb-vișiniu”, 21 de goluri și 30 de pase decisive sunt cifrele pe care Culio le-a bifat la CFR Cluj!

Multă baftă, Juan Emmanuel Culio!

Hai CFR!„, sună comunicatul oficial al clubului.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele