Numele lui Nae Manea i-a unit pe rapidiști: a fost demarată campania „11 pentru numărul 11”. Faza zilei cu Lupescu senior: l-a confundat pe Ion Ion cu Argăseală

Redactor:
Florin Marian
Numele lui Nae Manea i-a unit pe rapidiști: a fost demarată campania
  • Publicat:
  • Actualizat:

E o după amiază târzie, de sfârșit de aprilie. Soarele apune leneș peste cartierul Giulești. Într-o mică, dar prietenoasă cârciumă din parcul Crângași, la „Coco Rapidistul”, rând pe rând se adună foști fotbaliști care au scris istorie pentru club. Foste glorii precum Ion Ion, Goanță, Ion Ionescu au dat deja drumul la amintiri. Printre ei își fac loc și mai tinerii Dulca, Târțău, Constantinovici. Când dă mâna cu ceilalți menționați mai sus, Nicolae Lupescu (74 de ani) oferă involuntar faza zilei. Îl confundă pe Ion Ion cu președintele Stelei, Vali Argăseală. „Era să fac infart. Credeam că ești Argăseală, păi…cu ochelarii ăștia, te-am confundat”, spune tatăl lui Ionuț Lupescu, unul dintre ultimii mohicani ai generației care a câștigat primul titlu din istoria Rapidului, cel din 1967.


Nicolae Lupescu, aici în dialog cu Lucian Ionescu. În medalion, Ion Ion, mijlocașul care a jucat 7 ani la Rapid și despre care se spune că era mai tehnic decât Anghel Iordănescu și Liță Dumitru

E o adunare pusă la cale de Lucian Ionescu, fostul director de imagine de la Rapid, cu un scop caritabil în momoria celui care a fost Nicolae Manea. Campania poartă numele de „11 pentru numărul 11″. O colecție limitată de 11 tricouri care vor fi scoase la licitație, iar fondurile strânse vor fi donate unui spital sau asociație care luptă împotriva cancerului.


Ioan Goanță a fost printre primii care a semnat tricoul de colecție
 

Târțău a fost prezent la reunire

„More” Târțău e o prezență rară în spațiul public. În 1995-1998 a ridicat de multe ori publicul giuleștean în picioare cu golurile lui. Dar i-a și supărat pe rapidiști, când după 6 luni de împrumut la echipa de sub Podul Grant a semnat și cu Steaua. „A fost o greșeală pe care Tică Dănilescu m-a pus să o fac. Cei de la UTA se înțeleseseră cu Steaua și am fost forțat să semnez, deși regretatul Ion Alecsandrescu îi atrăsese atenția lui Dănilescu să nu mă pună expună încât să fiu suspendat. Până la urmă a fost acel scandal pe care îl știm cu toții și am rămas la Rapid”, își amintește Târțău. Fostul atacant e de vreo 10 ani șoferul avocatului Marian Nazat, fost prim procuror al României. Târțău a fost junior la Dinamo, apoi cedat la UTA cu încă doi colegi în schimbul lui Cheregi și după ce a fost golgheter în Divizia B, Hizo l-a adus la Rapid.


Târțău și Dulca, doi prieteni care se revăd de fiecare cu mare plăcere

„More” se bucură de revederea cu fostul său coleg de cameră din perioada Rapid, Cristi Dulca. Fostul căpitan al echipei antrenate de Mircea Lucescu la sfârșitul anilor 90 e în formă mare. Îi face pe cei din jur să râdă când povestește câteva dintre amintirile cu Nae Manea. „Când ne mai întorceam cu trenul din vreo deplasare, nea Nae ne întreba, băi, băieți aveți mărunt? Sunați acasă să nu vă stricați naibii  căsnicia pentru niște monede. Pe atunci erau telefoanele publice din Gara de Nord”, își amintește de unul dintre sfaturile regretatului rapidist.


Florin Constantinovici a fost unul dintre prietenii lui Nicolae Manea

Glumele se întrerup când pe ușă își fac apariția Fane Țîră, Leo Toader, Manu. „Au intrat greii”, spune Dulca.  Rapidiștii se îmbrățișează precum membrii unei familii care nu s-au mai revăzut demult. Restaurantul se umple cu alte nume grele, multe dintr-o listă cu invitați speciali: Ion Motroc, Năsturescu, Rada, Ion Pop, Rică Răducanu, Codreanu, Niță, Pârvu, Iencsi, iar spre seară erau așteptați Pancu, Daniel Nicolae, Săpunaru, Maftei, Șumudică și alții, printre care și Ilie Balaci.


Marian Rada nu putea lipsi de la o astfel de adunare a rapidiștilor

FOTOGRAFII REALIZATE DE ALEXANDRU HOJDA

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen