Nu Dinamo a fost greșeala carierei pentru el!** „A încercat să SABOTEZE Steaua din interior?” Ce scriu străinii despre „informatorul Popescu”

Nu Dinamo a fost greșeala carierei pentru el!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Transferul la Dinamo a fost greșeala carierei mele. Trei luni pe care le-am stat eu în Ștefan cel Mare au șters cu buretele cei 5 ani jucați de mine pentru Universitatea”, spunea Gică Popescu în urmă cu ceva timp, însă presa din Anglia îi amintește „Baciului” e o potențială eroare comisă la începuturile carierei, care cu siguranță l-ar putea marca mai mult pe fostul internațional român.

După ce presa din România a scris în urmă cu mai bine de doi ani de o potențială colaborare a lui Gică Popescu cu Securitatea, în perioada 1986-1988, site-ul bleacherreport.com îl plasează pe „Baci” într-un top al fotbaliștilor care au avut cariere paralele.

Gică Popescu a fost informator al Securității, în anii 80 când, aparent, poliția secretă a României încerca să doboare Steaua București.

Așa cum a scris și The Guardian, viața lui Popescu în calitate de spion l-a adus pe acesta în fața unor conflicte de interese.

„Cel mai interesant aspect al „cazului” Popescu e dacă lucra pentru Securitate și în 1988, când a jucat 13 meciuri pentru Steaua. Încerca cumva să saboteze Steaua din interior?”

Nu vom ști niciodată”, notează cei de la Bleacher Report.

TOP 20 de jucători care au avut „cariere” paralele cu cea de fotbalist

Steven Gerrard – restaurator
Gică Popescu – informator
Anthony Lapaglia – actor (de fapt, pentru el fotbalul a fost „cealaltă slujbă”)
Rio Ferdinand și Ashley Cole – producători de film
Mat Mitchel-King – fotomodel
Andy Cole – rapper
Ray Wilson (Campion Mondial cu Anglia în 1966) – antreprenor de pompe funebre
Ian Wright – star pop
Morten Gamst Pedersern – component al unui boy-band
Clint Dempsey – rapper
Andy Hunt – proprietar de hotel
Troy Perkins – agent pompe funebre
Steve Savidan – gunoier
David Ginola – viticultor
Vinnie Jones – actor
Stuart Pearce – electrician
Terry Venables – proprietar al unui club de noapte
Socrates – medic
Eric Cantona – actor, politician (aproape 🙂 și model
Djibril Cisse – DJ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele