Noi mărturisiri șocante din hotelul groazei din Slovenia: „A fost o dezorganizare totală. Era haos în recepție!” EXCLUSIV

Noi mărturisiri șocante din hotelul groazei din Slovenia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir a dezvăluit într-o emisune televizată că Gică Hagi a făcut un mare scandal în fața lui Mircea Sandu în momentul în care echipa națională a ajuns la hotelul unde tricolorii erau cazați înainte de meciul tur al barajului cu Slovenia, din 2001.

Deranjat de haosul pe care l-a găsit la hotelul din Slovenia, dar și de faptul că tricolorii nu puteau să intre în camere, „Regele” s-a certat teribil cu Mircea Sandu. „Corleone” a anunțat că „Nasu” le-a spus imediat apropiaților săi că îl va da pe Hagi afară indiferent dacă califică echipa sa nu, deși în momentul instalării acestuia îi promisese sprijin total.

Noi mărturisiri șocante din hotelul groazei din Slovenia: Săbău i-a luat partea lui Hagi!

Contactat de către ProSport, Neluțu Sabău, fostul mare internațional, dar și cel care a jucat în ambele partide de baraj cu Slovenia, a confirmat că Gică Hagi a fost teribil de supărat în momentul în care a ajuns în recepția hotelului din Slovenia.

Cine nu îl cunoaște pe Gică Hagi este bine să nu vorbească, deoarece Gică este perfecționist în tot ce face. În acel moment, el a avut dreptate totală. Când am ajuns la acel hotel, am găsit în recepție un haos de nedescris.

Vă dați seama că, pe lângă Gică Hagi, noi mai aveam în lot şi fotbaliști care jucau pe la marile echipe din Europa, iar la acel nivel nu aveam voie să ajungem la așa ceva. Toți eram obișnuiți să găsim totul la cheie, dar când am ajuns la hotel ne-am trezit că trebuie să stăm mai bine de o oră și ceva să ni se predea camerele. Se găseau tot felul de scuze penibile, iar Gică s-a enervat foarte tare și a cerut explicații conducătorilor delegației.

Era clar că acel scandal nu i-a căzut bine lui Mircea Sandu, dar era și tensiunea meciului. Gică și noi, băieții din lot, ne gândeam doar la calificare și doream să iasă totul perfect. Hagi făcuse programul ca la carte, iar în acel moment noi trebuia să ne odihnim, nu să pierdem timpul aiurea prin recepție. Nu știu cine stătea prin barul hotelului că noi nu aveam voie să ne ducem acolo”, a spus Sabău.

Tur: Slovenia – România 2-1

Echipa României: Stelea – Iencsi, Ghe. Popescu, Miu (Pancu ’89), Chivu – Contra, Sabău (Roșu ’84), Mutu, D. Munteanu – Ad. Ilie (Ghioane ’84), M. Niculae
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri