Marele arbitru Nicolae Rainea și mărcile germane din programele de meci de la partidele Petrolului Moinești. „Când mai vin pe aici să le faceți tot așa”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Fridl, fost fotbalist al Petrolului Moinești în anii 70-80, apoi organizator de competiții din 1990 și până la desființarea echipei, în anul 2008, relatează un episod ce îl are în prim plan pe marele arbitru Nicolae Rainea.

Interviul apare în volumul „O istorie a clubului Petrolul Moinești în interviuri și imagini”, semnată de Paul Claudiu Cotîrleț, a cărei lansare va fi joi 28 iulie 2021.

După 20 de ani, fostul jucător Gheorghe Fridl povestește care erau practicile din fotbalul ligii secunde vizavi de observarori și brigăzi de arbitri.

Marele arbitru Nicolae Rainea și mărcile germane din programele de meci de la partidele Petrolului Moinești. „Când mai vin să le faceți tot așa”

În lucrarea menționată se examinează traseul echipei de fotbal Petrolul Moinești, focalizându-se asupra unor sezoane în care echipa a performat. Astfel, se aduc la lumină imagini necunoscute publicului larg, informații trecute cu vederea, valorificându-se istoria orală și ceea ce s-a scris pâna acum despre acest club.

Nicoale Rainea este unul dintre cei nominalizați în carte, cel mai mare arbitru român al tuturor timpurilor, care s-a stins pe 1 aprilie 2015 la vârsta de 81 de ani. A oficiat la trei Cupe Mondiale şi un Campionat European.

Iată interviul apărut în volumul respectiv cu Gheorghe Fridl.

Eram pregătiți cum se cuvine, recunosc gazdele după ceva vreme

Ce amintiri dragi v-au ramas în memorie din perioada în care ați deținut funcția de organizator de competiții?

– Mă gândeam astăzi la acest lucru dar nu știu dacă să-l prindem în material. Aveam meci acasă cu Gloria Buzau, dupa meciul cu Metrom, atunci când Moței a dat gol din poartă în poartă…

Cu mențiunea că între aceste meciuri a fost deplasarea de la Fălticeni, meci pierdut cu 6-1. Două goluri au fost marcate de Ilyes, fostul jucător al Rapidului.

– Da. Hai să-ți zic. Vali Nițu făcea programele de meci. Vine la un moment nea Nicu Rainea de la Galați, el era observatorul meciului cu Buzăul, care era arbitrat de Marcel Savaniu de la Satu Mare, iar noi eram pregătiți cum se cuvine.

Nea Nicu se dădea cel mai mare jucator de remi din Galați, deci trebuia să organizăm și un meci de ăsta.

Conflict între Nicolae Rainea și Marcel Savaniu

Acest episod mi-a fost relatat și de domnul Gică Pavel.

– Îl lăsăm să câștige pe ăsta. El venea seara cu o listă: motorină pentru mașină, apă minerală și altele. El ne-a văzut că eram cam agitați pentru că lu Savaniu i se stricase mașina pe drum, pompa de injecție, era ăsta plin de motorina când a ajuns.

Nea Nicu l-a luat direct într-o serie pe Savaniu de nu s-a văzut.

Am bătut din 11 metri, gol Curigan, numai Marcel Savaniu a știut ce era pe acolo. I-a sărit unuia ceva din genunchi și ăsta direct la var. I-am batut din 11 metri atunci. Noi îi promisesem moșneagului că-i dăm ceva, dar nu știam cum să facem.

El era mai bătrân, născut în 33. Am luat programul de meci de la Valentin, l-am împăturit în patru și am introdus niște mărci, că așa era atunci. «Nea Nicu, aveți un program din partea noastră», i-am zis eu când stătea la masă cu nevasta lui și mânca o ciorbă.

Gluma lui Nicolae Rainea care i-a destins pe toți

Îl ia și-l pune în buzunar și imediat zice că vrea să iasă afară. S-a dus să numere și să vadă ce e acolo.

După mi-a spus: Îmi plac foarte tare programele de la meciurile voastre, când o sa mai fiu pe aici delegat să le faceți tot așa.

(râd copios)
– Nea Nicu cu poantele lui. El nu spunea cât, cum și de unde, eram noi atenți.

Pe aceeași temă
Andreea Bălan, gafa secolului! A rămas în posteriorul gol pe stradă
Andreea Bălan, gafa secolului! A rămas în posteriorul gol pe stradă
Tensiuni la PSG: Messi, scos din minţi de antrenorul Pochettino! Gestul fotbalistului s-a viralizat
Tensiuni la PSG: Messi, scos din minţi de antrenorul Pochettino! Gestul fotbalistului s-a viralizat
Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul
Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul
Tuchel, inimă de aur. Antrenorul lui Chelsea a plătit operația pe cord de care avea nevoie fiul menajerei sale
Tuchel, inimă de aur. Antrenorul lui Chelsea a plătit operația pe cord de care avea nevoie fiul menajerei sale
Top 6 SUV-uri 4×4, cu un consum mic, care pot fi cumpărate cu 6.000 de euro
Top 6 SUV-uri 4×4, cu un consum mic, care pot fi cumpărate cu 6.000 de euro
Loredana Groza, luată cu ambulanţa la scurt timp după ce a participat la nunta Simonei Halep… >
Loredana Groza, luată cu ambulanţa la scurt timp după ce a participat la nunta Simonei Halep… >
Panică după nunta lui Halep. Loredana Groza, dusă de urgenţă la spital
Panică după nunta lui Halep. Loredana Groza, dusă de urgenţă la spital
Primele declarații despre STAREA Vioricăi de la Clejani! Medicul Marinescu a rupt tăcerea
Primele declarații despre STAREA Vioricăi de la Clejani! Medicul Marinescu a rupt tăcerea
Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori
Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a ŞOCAT o lume întreagă
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a ŞOCAT o lume întreagă
Surpriză la IKEA România. Iată ce vor găsi clienții în magazine peste câteva zile
Surpriză la IKEA România. Iată ce vor găsi clienții în magazine peste câteva zile
EXCLUSIV. PRO TV a furat show-ul Survivor de la Kanal D. Avem toate culisele negocierii
EXCLUSIV. PRO TV a furat show-ul Survivor de la Kanal D. Avem toate culisele negocierii
Ce poreclă rușinoasă are, de fapt, Dan Petrescu. Marius Șumudică l-a dat de gol: 'Așa i se spune la Cluj!'
Ce poreclă rușinoasă are, de fapt, Dan Petrescu. Marius Șumudică l-a dat de gol: 'Așa i se spune la Cluj!'
BOMBA zilei despre PFIZER! Ce efect secundar are a treia doză
BOMBA zilei despre PFIZER! Ce efect secundar are a treia doză
Fraudă majoră în lumea criptomonedelor. Lovitura este masivă şi o mulţime de oameni şi-au pierdut banii
Fraudă majoră în lumea criptomonedelor. Lovitura este masivă şi o mulţime de oameni şi-au pierdut banii
Zodiile cele mai nocive în relații. Te distrug emoțional
Zodiile cele mai nocive în relații. Te distrug emoțional
Accident dramatic la Trofeul Câmpulung, după ce o mașină s-a răsturnat de mai multe ori. Momentul impactului, surprins în imagini
Accident dramatic la Trofeul Câmpulung, după ce o mașină s-a răsturnat de mai multe ori. Momentul impactului, surprins în imagini
Accesorii auto utile pe care le va vinde Lidl săptămâna viitoare
Accesorii auto utile pe care le va vinde Lidl săptămâna viitoare
STUDIU Ţara în care trăiesc cei mai înalţi oameni din lume. Factorii care ar putea influenţa scăderea în înălţime
STUDIU Ţara în care trăiesc cei mai înalţi oameni din lume. Factorii care ar putea influenţa scăderea în înălţime
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Adevărul despre cea mai cunoscută bătălie a lui Vlad Ţepeş. De ce a eşuat celebrul „Atac de noapte”
Adevărul despre cea mai cunoscută bătălie a lui Vlad Ţepeş. De ce a eşuat celebrul „Atac de noapte”
Vrei un salariu de peste 6.000 de lei? A fost oficializat examenul pentru a obţine calificarea pentru acest job. Nu este IT
Vrei un salariu de peste 6.000 de lei? A fost oficializat examenul pentru a obţine calificarea pentru acest job. Nu este IT
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Imaginile durerii din fața spitalului în care a murit Petrică Cercel. Familia și prietenii regretatului manelist l-au păzit întreaga noapte / PAPARAZZI
Imaginile durerii din fața spitalului în care a murit Petrică Cercel. Familia și prietenii regretatului manelist l-au păzit întreaga noapte / PAPARAZZI
Emma Răducanu are un IUBIT celebru! Detalii picante despre idila lor
Emma Răducanu are un IUBIT celebru! Detalii picante despre idila lor
Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților
Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților
FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`
FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`
FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor
FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor