S-a terminat! Nelu Varga a cerut intrarea în insolvență pentru CFR Cluj

S-a terminat! Nelu Varga a cerut intrarea în insolvență pentru CFR Cluj
Nelu Varga va băga clubul CFR Cluj în insolvență. Sursa Foto: fotomontaj ProSport

Nelu Varga a făcut tot ce a depins de el pentru a nu introduce clubul de fotbal CFR Cluj în insolvență, însă din cauza problemelor financiare grave, inevitabilul s-a produs.

Potrivit celor mai proaspete informații, gruparea din Gruia va intra în procedură de insolvență. Este pentru a doua oară în istoria clubului când se întâmplă acest lucru.

Nelu Varga a aruncat prosopul: CFR Cluj intră în insolvență!

„Ce insolvență? Nici vorbă”, declara Nelu Varga, în exclusivitate pentru ProSport, pe 28 iulie 2026, atunci când mărturisea că problemele financiare din Gruia sunt serioase, dar că va găsi o soluție, la fel ca în ultimii ani, pentru a redresa echipa.

Cu toate acestea, Nelu Varga a fost sfătuit să o bage pe CFR Cluj în insolvență, iar printre cei care i-au făcut această recomandare s-a regăsit Giovanni Becali, poate cel mai renumit impresar din fotbalul românesc. „Să-și calmeze mândria și să ia insolvența asta”, i-a transmis agentul.

Și inevitabilul s-a produs. Din cauza problemelor financiare grave, Nelu Varga ar fi cerut intrarea în insolvență a clubului CFR Cluj, informează Gsp.ro, vineri, 14 august 2026.

Este pentru a doua oară când ardelenii intră în procedură de insolvență, după perioada 2015-2017, când Nelu Varga, prin o serie de investiții inspirate, a izbutit să redreseze financiar clubul.

A urmat apoi o perioadă de mare succes pentru istoria clubului de fotbal CFR Cluj, care a cucerit 5 titluri consecutive în intervalul 2018-2022, dar iată că acum problemele financiare au revenit.

CFR Cluj își ia adio de la cupele europene până când va ieși din insolvență

Conform sursei citate mai sus, cererea de deschidere a procedurii de insolvență a fost cepusă chiar astăzi, 14 august, la o zi după eliminarea ardelenilor din turul 3 preliminar Conference League. CFR Cluj a pierdut ambele manșe ale dublei cu norvegienii de la Tromso, 0-5 în acasă și 1-2 în deplasare.

Parcursul european din startul sezonului 2026-2027 nu va fi uitat prea curând de fanii CFR-ului, nu doar din cauza înfrângerilor cu Tromso.

Pe perioada insolvenței, CFR nu va mai avea dreptul de a participa în cupele europene. Abia după ce planul de reorganizare judiciară va fi aprobat și ardelenii vor ieși din insolvență, cupele europene vor putea redeveni un obiectiv. Iar până la acest moment ar putea dura ani.

Cât despre datoriile financiare ale clubului din Gruia, acestea sunt uriașe. Raportul financiar făcut public de ardeleni la finalul anului trecut indica datorii pe termen scurt de 24.3 milioane de euro. La această sumă se mai adaugă 1.2 milioane de euro, din datoriile mai vechi ale clubului.

În total, la capătul anului precedent, CFR Cluj a raportat datorii de 25.5 milioane de euro. Rămâne de văzut cum stau lucrurile în prezent. Așa cum am precizat, Nelu Varga a transmis în ultimele săptămâni că au mai fost plătite anumite datorii, astfel că suma menționată mai sus ar putea fi ceva mai mică.

„Dacă doream asta (n.r. – insolvența), nu mai făceam nici o plată. Sper să rezolv cât mai repede. Depind de afacerile mele, dar se rezolvă”, spunea Nelu Varga, la finalul lunii iulie, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri