„Ne-am antrenat prin sufragerii, ce formă să aibă jucătorii?!” Echipele „fierb” în așteptarea reluării sezonului! Anunțul celor de la Viitorul

„Ne-am antrenat prin sufragerii, ce formă să aibă jucătorii?!” Echipele „fierb” în așteptarea reluării sezonului! Anunțul celor de la Viitorul
  • Publicat:
  • Actualizat:

România va ieși vineri, 15 mai, din starea e urgență și, odată cu ea se va pune în mișcare și fotbalul românesc. Gică Popescu se plânge că jucătorii și-au pierdut orice urmă de pregătire fizică. Președintele Viitorului așteaptă ca sezonul să se reia pe 14-15 iunie.

Răzvan Burleanu a declarat joi că jucătorii vor scăpa de izolarea cerută de autorități după cantonamentul de două săptămâni. Președintele FRF recunoaște că va fi o schimbare majoră în mentalitatea fotbaliștilor.

Gică Popescu: „Ne-am antrenat prin sufragerii”

„Cea mai importantă este testarea la fiecare 7 zile. Noi, Viitorul, echipa pe care eu o reprezint, ne-am testat ieri (n.r 13 mai), tot lotul, staff și cei care intră în jurul echipei. Vom face o nouă testare peste 7 zile și încă una pe data de 14, astfel încât să avem 3 testari.

Vom începe antrenamentele în grupuri de 4, iar dacă testările vor fi OK, atunci vom putea face antrenamente normale, numai după cele două săptămani de antrenament pe grupuri.

„Nu prea mai există forma jucătorilor pentru că au stat două luni de zile, de fapt 9 săptămâni, în izolare la domiciliu. S-au antrenat așa cum au putut, în sufrageriile de la ei de acasă.

Trebuie să ne adaptăm la aceste situații, cu toții vrem să jucăm, cu toții vrem să începem meciurile. Sperăm ca pe 13-14 iunie să reluăm campionatul”, a spus preşedintele echipei, Gică Popescu, la Antena 3.

Va fi o schimbare care se va produce într-o echipă de fotbal, în derularea antrenamentelor. Comportamentul jucătorilor va fi crucial
Răzvan Burleanu

Viitorul se teme de retrogradare

Fostul internațional român susține că Gică Hagi va fi nevoit să bage mâna adânc în buzunar pentru a-i ține pe elevii săi în cantonament aproape patru săptămâni. Toată perioada de pregătire îl va costa 100.000 de euro de ”Rege” pentru a-i feri pe fotbaliști de noul coronavirus.

„Probabil că noi va trebui să stăm într-o aripă separată de la hotel Iaki, unde putem să avem siguranţa că este într-adevăr un cantonament izolat. După calculele noastre, o săptămână de cantonament ne va duce în jur a 25-30.000 de euro. O săptămână. Dacă vor fi două, va fi dublu, dacă vor fi trei, înmulţim.

Programul este în felul următor: antrenament, cameră şi nimic altceva. Tu crezi că e posibil aşa ceva? Crezi că un jucător, un om poate să reziste patru săptămâni să stea numai şi numai în casă şi să iasă două ore pe zi la antrenament? Crezi că e normal aşa ceva?”, a izbucnit Gică Popescu la TelekomSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen