Pe 16 aprilie 1983, acum fix 40 de ani, România învingea Italia, la București, singura dată în istoria primei reprezentative, când tricolorii au îngenuncheat o campioană mondială en-titre.
Dacă amintirile ar fi precum vinul, cu cât mai vechi, cu atât mai bune, astăzi ne-am putea îmbăta cu un singur pahar. Băut în cinstea unei seri magice de 16 aprilie 1983, o sâmbătă seara, în care torțe făcute din ziare s-au aprins pe vechiul stadion 23 August, pentru a celebra singura victorie a României în fața unei campioane mondiale en titre.
Vorbim de Italia lui Paolo Rossi, laureată cu mai puțin de un an înainte la Espana 1982, avându-l pe atacantul lui Juventus golgheterul competiției.
Soarta a făcut ca la tragerea la sorți pentru Euro 1984, România să cadă în grupă cu Italia, Cehoslovacia, Suedia și Cipru. Se califica doar prima, într-un sistem mult mai simplu și infinit mai dificil decât ceea ce se întâmplă astăzi.
La ora meciului cu Italia de acum 40 de ani, România nu mai era chiar outsider. Devenise surpriză. Învinsese Suedia și Cipru și remizase chiar în Italia, cu patru luni mai devreme, la Florența, scor 0-0, după ce rezistase eroic din minutul 54, când Aurică Țicleanu a văzut cartonaș roșu, lăsând echipa în inferioritatea aproape o repriză.
Tricolorii conduceau grupa și așteptau Italia, care își juca ultima șansă de calificare. Campioana mondială avea trei remize în preliminarii și, fără o victorie la București, speranțele de a fi la turneul final deveneau minime. România, în schimb, avea cinci puncte și conducea grupa, spre surprinderea multora.
Mircea Lucescu a pregătit partida în cele mai mici amănunte. A sunat adunarea cu zece zile înainte, pentru că atunci FIFA permitea acest lucru, și a dus lotul la Bistrița, în fieful lui Jean Pădureanu, pe atunci un tânăr și ambițios conducător de club de Divizia B. „Il Luce“ nu a vrut să-și țină jucătorii în Capitală, iar Tata Jean de-abia îi aștepta. „Lordul“ era gazda perfectă. Se îngrijea ca alimentația jucătorilor să fie 100% naturală, avea oamenii lui pe la gospodăriile din zonă, organiza și câte un grătar, udat cu vin de Tihuța, se ocupa de toate, iar Lucescu aprecia asta.
În cantonament, foarte important a fost studiul video. Grigore Sichitiu, făcuse montaje cu fiecare fotbalist al campioanei mondiale, iar Mircea Lucescu și secundul său Mircea Rădulescu le prezentau jucătorilor. Rică Răducanu, antrenorul de portari, era ca de obicei cu caterinca, dar a avut de rezolvat o mare problemă, deoarece Silviu Lung, titularul naționalei, s-a accidentat după meciul Benfica – Universitatea Craiova 0-0, disputat la 6 aprilie. În locul lui Silvică a intrat Țețe Moraru, iar rezervă a fost chemat veteranul Vasile Iordache, de la Steaua. N-a fost singura indisponibilitatea a României. În locul lui Țicleanu, suspendat, Lucescu a apelat la Augustin, iar locul lui Gabor, accidentat, a fost luat de Geolgău.
Când au intrat pe gazonul de pe „23 August“, tricolorii erau convinși că pot învinge Italia. Atât de multă încredere le insuflase Lucescu, care era un fanatic al pregătirii, dar și al meciurilor. Vorbim de luna aprilie, când România juca al cincilea meci în 1983. Il Luce vroia meciuri după meciuri și încerca să pregătească naționala ca pe o echipă de club. Aproape că nu exista lună în care să nu facă o acțiune cu naționala și, cu doar două săptămâni înainte de a întâlni Italia, România pierduse, la Timișoara, un amical cu Iugoslavia, scor 0-2, rezultat după care mulți au strâmbat din nas.
Cu Italia avea să fie însă altfel, chiar dacă pe foaia de joc diferențele erau majore. Enzo Bearzot a intrat cu Zoff (Juventus) – Gentile (Juventus), Collovati (Milan), Scirea (Juventus), Cabrini (Juventus) – Marini (Inter), Tardelli (Juventus), Antognoni (Fiorentina), Conti (Roma) – Bettega (Juventus), Rossi (Juventus). Pe bancă au mai fost Bordon (Inter), Vierchowod (Roma), Dossena (Torino), Altobelli (Inter) și Carlo Ancelotti (Roma), nimeni altul decât actualul technician al lui Real Madrid. Doar el și Bettega nu erau campioni mondiali, restul triumfaseră în Spania cu un an mai devreme.
România a ripostat cu Moraru (Dinamo) – Rednic (Corvinul), Iorgulescu (Sportul), Ștefănescu (U Craiova), Ungureanu (U Craiova) – Augustin (Dinamo), Boloni (ASA Tg. Mureș), Balaci (U Craiova), Klein (Corvinul) – Cămătaru (U Craiova), Geolgău (U Craiova). Rezerve: Iordache (Steaua) – Negrilă (U Craiova), Andone (Corvinul), Cârțu (U Craiova), Crișan (U Craiova)
Pe “23 August”, Balaci l-a plimbat pe Gentile pe tot terenul, Iorgulescu l-a ținut din scurt pe Rossi, Cămătaru l-a sufocat pe Collovati, Boloni l-a derutat pe Antognoni, Ungureanu a arat perfect toată partea stângă a terenului și exemplele pot continua. Golul a venit în minutul 24, după o fază oarecum banală, dar de fapt îndelung pregătită.
(de la minutul 00:59 la 02:05)
Lucescu avea un fix. Stângul lui Boloni. Credea în forța șuturilor expediate de Loți și de aceea după fiecare antrenament rămânea pe teren mai bine de o jumătate de oră cu Boloni și cu Balaci și exersa loviturile libere. Ilie era responsabil cu cele tehnice, iar Loți cu cele în forță.
În minutul 24, Cămătaru a fost faultat de Collovati la 25 de metri lateral dreapta, o poziție excelentă pentru bomba lui Boloni. „Nu a fost o decizie de moment, ci o schemă exersată la antrenament, pe care o folosisem în mai multe rânduri. Era o schemă gândită de Mircea Lucescu, care ne punea să încercăm diverse trasee şi scheme de joc la antrenamente. Trebuia să suprindem adversarul, să le distragem atenţia şi asta am făcut. Ilie Balaci mi-a aşezat perfect mingea, iar eu trebuia doar să şutez puternic şi cadrat. Din fericire, ne-a ieşit! Puţini oameni îşi mai aduc aminte, dar în repriza secundă, tot după o combinaţie cu Ilie am şutat iar mingea s-a oprit, din păcate, în plasa laterală. Eu şi multă lume din stadion am văzut mingea în poartă!”, a rememorat actualul antrenor al lui Metz.
Execuția a fost puternică și surprinzătoare, până și Cristian Țopescu, comentatorul meciului a întârziat câteva secunde până să strige Gooool! Raportat la vremurile de azi, fără a-i răpi din merite lui Boloni, se poate spune însă că a fost și un gol de portar. Dino Zoff tocmai împlinise 41 de ani și apăra poarta Italiei din 1968, când Mircea Rednic, cel mai tânăr fotbalist al nostru avea șase ani. Golul lui Loți a însemnat cumva și pensionarea lui Zoff. După eșecul de la București, el a mai apărat un meci, iar la finalul sezonului a spus adio fotbalului.
Boloni a fost golgheterul României în acele preliminarii, cu trei reușite. Doar suedezul Corneliusson (4 goluri) a avut mai multe reușite ca el
După gol, ai noștri s-au strâns bine, jucând mai italienește decât italienii. Victoria ne-a adus automat glorie. A doua zi toată Europa a luat foc, precum torțele aprinse pe stadion. „Campioana mondială răpusă la București“ și „România elimină Italia din ecuația calificării“ au fost doar două dintre titlurile marilor ziare de pe continent.
„A fost un meci extrem de greu, o agonie, nu alta! Parcă nu se mai termina! Italienii au jucat foarte bine după pauză, «Squadra Azzurra» făcând cel mai bun meci al ei după Mondialele din 1982. Știam că-i putem învinge în primul rând printr-o fază fixă, am studiat îndelung jocul lui Bearzot. I-am disecat echipa, iar băieții noștri au fost formidabili”, a spus Mircea Lucescu, despre meci.
Deși istoria îl reține pe Boloni ca fiind artizanul victoriei, de departe, omul meciului a fost Ilie Balaci. „Minunea Blondă” l-a amețit pur și simplu pe Claudio Gentile, unul dintre cei mai temuți fundași ai vremii, cunoscut pentru duritatea sa. Cel poreclit “Gaddafi” pentru că era născut la Tripoli, în Libia, și avea un stil de joc neînfricat, a fost plasat pe locul opt într-un top al celor mai duri fundași din istoria fotbalului mondial.
Ilie l-a driblat însă din toate pozițiile, fotbalistul Craiovei reușind mai multe driblinguri decât toată echipa Italiei la un loc. „Faptul că jucam contra campioanei mondiale nu ne dădea frisoane, din contră, pentru noi era o motivație. Nu în orice zi ne întâlneam cu campionii mondiali. Spre deosebire de alte dăți, când le ceream noi tricourile, acum a venit Gentile la mine să facem schimb. La cinci minute după ce am ieșit de la vestiare i l-am dat unui prieten, tricoul cu numărul 2 al campionului mondial Claudio Gentile”, avea să povestească regretatul Ilie Balaci peste ani.
Victoria cu Italia a fost meciul care chiar a făcut România să creadă în calificarea la Euro 1984. Ceea ce păruse până atunci un vis, despre care mulți se fereau să vorbească, a devenit un obiectiv. Deși peste doar o lună, Cehoslovacia, cea mai puternică echipă din grupă la acel moment, ne-a învins la București, a urmat o victorie la Stockholm, contra Suediei, una în Cipru și egalul de la Bratislava, care a trimis în România biletele pentru turneul final din Franța.
Cât despre Italia, ea s-a scufundat și mai tare. A pierdut ulterior în Suedia (0-2), acasă cu Suedia (0-3), în Cehoslovacia (0-2) și a încheiat grupa cu o victorie fără strălucire, contra Ciprului (3-1). N-a fost însă nici finalul lui Bearzot și nici al generației respective, care a jucat și la Campionatul Mondial din 1986, unde a fost eliminată în optimi.
Peste câteva zile, victoria cu Italia avea să fie umbrită de eliminarea Craiovei din semifinalele Cupei UEFA. Pe 20 aprilie, juveții au făcut doar egal, scor 1-1, la Craiova, anulându-și astfel avantajul remizei din tur, 0-0 la Lisabona. Peste ani, avea să apară varianta că medicamentația primită la echipa națională la meciul cu Italia i-ar dat peste cap pentru semifinala de Cupă UEFA cu Benfica, jucată după numai patru zile. Ipoteza, dezvăluită de Aurică Beldeanu în cartea „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima“, semnată de ziaristul Ion Jianu, este confirmată și de însemnările medicului de atunci al oltenilor, dr. Vasile Frânculescu, dar și de Sorin Cîrțu. „Trebuie spus adevărul, a fost făcută o supervitaminizare! Vă dau un exemplu: antrenamentul (de vineri) premergător întâlnirii cu Italia a fost întrerupt de Lucescu după jumătate de oră! Se speriase de modul cum participau jucătorii, i-a fost frică de epuizarea resurselor în acel antrenament!“, și-a amintit Cîrțu într-un interviu.
La 40 de ani distanță de memorabilul meci de la București, Mircea Lucescu încă antrenează, la Dinamo Kiev. Omologul său de atunci, Enzo Bearzot a murit în 2010, la 81 de ani.
Ambele tabere au pierdut oameni importanți. Mișa Klein a murit în 1993, la 33 de ani, din cauza unui infarct, pe când era încă jucător activ, la Bayern Uerdingen. Costică Ștefănescu, căpitanul de atunci, a decedat în 2013, la 62 de ani, după ce s-a aruncat de la geam sătul de suferința provocată de un cancer la plămâni. Peste cinci ani, în 2018, Ilie Balaci s-a stins din viață, tot la 62 de ani, tot de infarct. Zoli Crișan, rezervă atunci, a murit în 2003, la 48 de ani, de cancer.
Italienii nu-l mai au nici ei pe Gaetano Scirea, decedat în 1989, la 36 de ani, într-un accident rutier, în Polonia. Golgheterul Paolo Rossi a murit și el, în 2020, la 64 de ani, din cauza unui cancer.
România – Italia 1-0, preliminariile CE 1984
A marcat: Boloni (24)
Stadion: 23 August, 16 aprilie 1983. Spectatori: 80.000
România: Moraru – Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu – Augustin (70 Andone), Boloni, Klein – Balaci – Geolgău (87 Cîrțu), Cămătaru. Antrenor: Mircea Lucescu
Italia: Zoff – Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini – Marini, Tardelli, Antognoni (57 Dossena), Conti – Bettega (70 Altobelli), Rossi. Antrenor: Enzo Bearzot.
Mai jos puteți citi cronica meciului publicată de ziarul ”Sportul” sub semnătura lui Laurențiu Dumitrescu luni, 18 aprilie 1983, în numărul 10.374 al ziarului.
„SECVENȚE LA… PULS 200
…80.000 de spectatori așteaptă cu emoție apariția echipelor. ”Tricolorii” ies primii și culeg aplauzele necontenite ale acestui adevărat coechipier nr. 12. Apoi, ceva mai tîrziu, se ivește din tunel impunătoarea alură a arbitrului Michel Vautrot, flancat de colegii săi Lopez și Quiniou. Campionii mondiali se cam… lasă așteptați, apărând cu numai șapte minute înainte de ora startului. La 20 fix începe meciul. O partidă jucată cu bătăile inimilor tuturor la puls 200…
Cămătaru pune mingea în joc. Balaci o preia și i-o trimite pe dreapta lui Geolgău, care este imediat ”luat în primire” de Cabrini. Trei ”perechi” de jucători urcă de la început în prim-planul confruntării: Balaci – Gentile, Iorgulescu – Rossi și Collovati – Cămătaru. Dar fiecare își are ”omul lui”, doar Ștefănescu și Scirea supraveghindu-și careurile de pe posturile lor de libero. În min. 3, Balaci pasează în adîncime lui Ungureanu, acesta centrează, dar italienii resping greu și, un minut mai târziu, vom nota primul șut, e cel al lui Rossi, fără să fie însă periculos. Nu ca cel din min. 5, cînd golgeterul ultimului Campionat Mondial reia bine centrarea lui Gentile, apărătorii noștri fiind obligați să acorde corner. Și iată, în min. 9, prima ocazie a meciului: Boloni șutează puternic de la distanță, Zoff reușind să respingă cu piciorul!! Din cădere. În min. 11, la un corner executat foarte bine de Boloni, Cămătaru sare impetuos, mingea reluată cu capul intră în poartă, dar arbitrul, pe fază, dictează fault în atac și tabela de marcaj rămîne neschimbată. O a doua mare ocazie a ”tricolorilor” survine în min. 17: Augustin șutează din afara careului, Zoff nu poate reține, Geolgău preia în careul mic, dar bătrînul vulpoi din poarta ”squadra azzurra” intervine in extremis. Ocazia lui Geolgău, ca și jocul bun al echipei noastre din acest început de meci, anunță golul, un gol de aur, un gol mult visat, care se va marca după 6 minute: UN ATAC ÎN DOI, BETTEGA – ROSSI, ESTE RESPINS DE APĂRAREA NOASTRĂ, UNGUREANU PASEAZĂ LATERAL STÎNGA, LUI BALACI, ACESTA ÎL CULCĂ DIN FENTĂ PE MARINI ȘI SCHIMBĂ DIRECȚIA ATACULUI PE PARTEA CEALALTĂ, BALONUL AJUNGE LA AUGUSTIN, APOI LA REDNIC ȘI DE ACESTA LA CĂMĂTARU, FAULTAT DE UMBRA LUI, COLLOVATI, BALACI EXECUTĂ LOVITURA LIBERĂ, UȘOR, PÎNĂ LA BOLONI, CARE ȘUTEAZĂ FORMIDABIL, MINGEA LOVEȘTE GAZONUL PE LINIA CAREULUI MIC, ZOFF E SURPRINS, ÎNCEARCĂ S-O SCOATĂ CU PICIORUL, DAR NU POATE! Este 1-0 pentru România și tabela electronică indică minutul 23 și 54 de secunde. Ambiționați de golul primit, orgolioșii ”azzurri” atacă furibund. Tardelli (min. 35) și Bettega (min. 36) reiau pe lîngă bare, repriza încheindu-se cu o mare ocazie irosită, în min. 44, de Rossi, aflat la 3-4 metri de egalare, Moraru prinzînd o minge cu… mari emoții pentru suporterii ”tricolorilor”.
Primul șut al reprizei secunde aparține lui Rednic (min. 47), apoi Bettega (min. 49) reia mult peste poarta lui Moraru, pentru ca, în min. 54, cei mai buni jucători ai echipei noastre, Balaci – Boloni, să ”lucreze” ca și la gol, șutul violent al mureșanului lovind plasa exterioară a porții lui Zoff. Două minute mai tîrziu, moment dificil la poarta noastră, Augustin salvînd in extremis, pentru ca, în min. 57, tot el să șuteze la poarta cealaltă, dar imprecis. Campionii mondiali nu cedează. Conti trage peste transversală (min. 58), după care Rednic – Geolgău – Cămătaru realizează o fază periculoasă și aplaudată la poarta învingătorilor din Spania (min. 59). Treptat, treptat, fazele de poartă se răresc, deși echipele aruncă în luptă forțe noi. Se joacă aspru, bărbătește, fără menajamente, se joacă decis, se joacă fără nici un minut de respiro. Două rapide contraatacuri vor puncta finalul acestei partide de neuitat. În min. 78, Balaci – același neobosit Balaci, cîștigătorul duelului direct cu Gentile și a celui indirect, cel de coordonator, cu Antognoni – îl lansează pe Geolgău, Marini îl agață de tricou, îl scapă, dar Scirea îl faultează în marginea careului. Iar cu zece minute înainte de final, un ”triunghi”… larg și rapid Dossena – Rossi – Altobelli îl aduce pe ultimul în poziție bună, numai că șutul celui care a înscris al treilea al ”squadrei” în finala El Mundialului spaniol nu-și atinge de astă-dată ținta, și, firește, ne bucurăm. Ca și cei 80.000 de spectatori din tribune, cei care, cu două minute înainte de fluierul final al arbitrului francez Vautrot, încep să aprindă torțele prin care salută MAREA IZBÎNDĂ A TRICOLORILOR și prin ea alte două premiere absolute ale fotbalului românesc: prima victorie în fața peninsularilor și tot prima victorie în fața unei campioane ”en titre”. Și tot Bucureștiul, ca și iubitorii acestui sport din întreaga țară au trăit – sîntem convinși – o noapte minunată, sub dulcele sărut al fotbalului”.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER