VIDEO | Răzvan Burleanu încearcă să o facă pe Moș Crăciun, dar ne promite că vom avea cadoul abia peste câțiva ani. Mesajul președintelui FRF

VIDEO | Răzvan Burleanu încearcă să o facă pe Moș Crăciun, dar ne promite că vom avea cadoul abia peste câțiva ani. Mesajul președintelui FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, le transmite fanilor, prin intermediul unui clip postat sâmbătă pe pagina de Facebook a FRF, să aibă răbdare și se arată încrezător că în câțiva ani se va forma o nouă mare echipă națională.

„Fotbalul românesc încheie anul pe linia de plutire. Am avut în prima parte a anului euforia calificării la Euro 2016, iar din vară am început să ne mai temperăm la performanțele naționale. Pe de altă parte, avem premise pentru rezultate mai bune, dacă privim spre tinerii de talent care au intrat în circuitul echipei naționale, precum Benzar, Marin sau Rotariu, sau spre jucătorii români care au început să confirme în campionate puternice, precum Andone și Chiricheș. La nivel de club, am avut câteva prestații spectaculoase la nivel european, dar mergem în primăvară doar cu o echipă, deci din nou suntem încercați de un entuziasm ponderat.

Vă pot spune însă că la nivelul Federației Române de Fotbal avem rezultate interesante, mai puțin vizibile însă astăzi. Am pus bazele unui sistem de creștere a tinerelor talente, prin competiții multiple, centre de excelență, elaborarea unei metodologii de antrenare la nivel de copii și juniori. Dacă reușim și avem forța necesară să menținem ritmul acesta de dezvoltare, cu siguranță vom avea din nou o mare echipă națională în câțiva ani.

Vă urez așadar tuturor iubitorilor fotbalului să aveți răbdare și să rămâneți alături de sportul vostru preferat și sunt sigur că nu vă vom dezamăgi!”, a fost mesajul transmis de Răzvan Burleanu.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele