VIDEO INTERVIU | Chiricheș, după greșelile cu Ucraina: „Istoricul meu spune că la unele faze ar trebui să dau cu mingea prin tribună. Dar nu pot face asta!”. Ce i-a transmis familia după criticile recente

  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost băgat fără vină în disputa Răzvan Raț – Anghel Iordănescu, a greșit flagrant în meciul pierdut cu Ucraina, a fost criticat aspru de presă și de suporteri. Toate i s-au întâmplat în doar câteva zile lui Vlad Chiricheș, căpitanul naționalei României și fotbalist care trece printr-o perioadă foarte dificilă la Napoli, acolo unde a jucat puțin în sezonul recent încheiat. În acest context, gafele din partida cu ucrainenii sunt explicabile, chiar dacă Chiricheș spune că a renunțat la vacanță pentru a-și reveni din punct de vedere fizic în cantonamentul României din Italia.

Unul dintre cei mai solicitați pentru interviuri fotbaliști din lotul naționalei, Chiricheș a răspuns întrebărilor delicate puse de reporterii ProSport. Nu s-a ferit să recunoască că are probleme la Napoli, că a greșit când a avut o ieșire nervoasă la adresa fanilor după meciul România – Finlanda și a comentat declarațiile lui Duckadam, după ce președintele de onoare al Stelei a spus că „avem o națională de nota 4”. 

Vlad, în 2008 la precedentul turneu final tu erai la Benfica. Te pregăteai să pleci, să te întorci în România. A fost prima ta experiență în străinătate și au trecut de atunci opt ani. Ești căpitanul echipei naționale și aștepți primul turneu final. Ce așteptări ai, cum te simți?

Așteptările? Cred că sunt niște așteptări normale pentru că ne dorim foarte mult să fim o echipă puternică, să avem o atitudine bună și să trecem de faza grupelor. Cred că ăsta e obiectivul tuturor, toți trebuie să se gândească la acest obiectiv, să lupte pentru asta. 

Întoarce-te puțin cu gândul în copilăria ta și spune-ne care este primul turneu final de care îți aduci aminte.
’98!

Și Chipciu la fel ne-a spus.
Da, ’98!

Zi-ne o fază care îți vine în minte de atunci.
Ah… (se gândește o secundă) Cred că Dan Petrescu atunci când a marcat împotriva Angliei.

Ce ai făcut după acel meci, îți mai aduci aminte?
Chiar nu mai țin minte, dar știu că eram extrem, extrem de bucuros.


„Cu Ucraina a fost doar o neatenție”

Ai fost criticat după meciul cu Ucraina. Ai fost criticat dur! Ce s-a întâmplat la acel meci?
Nu știu. Cred că a fost un moment în care nu am anticipat bine traiectoria mingii și s-a întâmplat să mi-o fure. Dar nu știu cum să spun, sunt chestii tehnice, nu am vrut să driblez pe cineva. A fost o neatenție, să spunem.

Pe fanii naționalei îi îngrijorează faptul că, deși tu joci sigur de multe ori, câteodată ai momente în care alegi să faci un artificiu, să pleci cu mingea. De ce se întâmplă lucrurile astea? E delicată întrebarea, dacă nu vrei să răspunzi…
Nu e delicată. Ă‚sta e modul meu de a gândi anumite faze, istoricul meu spune că există faze câd ar trebui să dau cu mingea prin tribună. Dar, nu știu, modul meu de a fi îmi impune să fac asta. Și îmi place ca mereu atunci când recâștig mingea să o dau jucătorilor noștri.

E tentația mijlocașului din copilărie?
Poate să fie ceva în subconștient, ceva de natura asta. Ă‚sta e modul meu de a fi, îmi place ca atunci când recuperez mingea să o dau coechipierilor mei.

Te uiți în jurul tău, fie la antrenamente, fie la masă. Ai încredere în ce vezi?
Da! Cred că grupul, unitatea grupului ne-a adus la acest turneu european și sper ca tot unitatea și grupul să ne treacă de faza grupelor.

Domnul Duckadam spunea că avem o națională de nota patru. Cum se simte căpitanul acestei naționale când aude o asemenea sentință din partea unui om care reprezintă trecutul fotbalului românesc?
E normal atunci când te gândești că domnul Duckadam a dat un interviu după un meci în care am pierdut cu 4-3 împotriva Ucrainei. Cred că e o notă normală pentru meciul cu Ucraina. Dar cred că în campania de calificare sau în meciul de pregătire cu Spania am avut un joc foarte bun și poate atunci ar fi trebuit să fim notați cu o altă notă.


„Eram nervos după meciul cu Finlanda! Publicul trebuia să ne ajute, să ne împingă de la spate”

Ai simți vreodată, în momentul în care ai purtat banderola de căpitan, că banderola asta are viața ei? Că te trage, că te împinge, că te obligă?
Nu, nu cred că mă trage. Normal că e o responsabilitate…

O simți?
Știi foarte bine că cei de lângă tine se așteaptă de la tine să fii un lider. Nu neapărat o banderolă te împinge să fii un jucător puternic.

S-a vorbit foarte, foarte mult despre faptul că tu nu ai jucat mult la Napoli în acest sezon. Dar nu te-a întrebat nimeni și pe tine dacă simți un handicap dat de faptul că nu ai minute? Ești mai puțin sigur pe tine?
Un handicap nu îl consider, dar probabil din punct de vedere fizic aș putea să fiu mult mai bine. Tocmai de aia am încercat în perioada asta de pregătire, nici nu am vrut să plec în vacanță, am venit din prima zi la echipa națională. Am vrut să mă pregătesc foarte bine în turneul din Italia, am vrut să joc toate meciurile amicale și asta sper să mă ajute să intru într-o formă fizică foarte bună. 

Regreți faptul că ai spus atunci ? E o declarație care probabil ți-a marcat ultima perioada la națională. (n.r. – după 1-1 cu Finalnda pe Național Arena, Chiricheș a ieșit nervos de la vestiare și a îndemnat presa să ia interviuri publicului spectator care a huiduit naționala)
Știu că nu sunt un jucător care are o presă extraordinară…

Simți chestia asta?
Daaa! Și asta cu mult înainte să fac acel comentariu la cald. De obicei nu mă gândesc la partea de dincolo de teren. Poate pentru că nu vin la zeci de interviuri, nu răspund tuturor, poate asta îmi atrage antipatii în rândul presei. Dar cum am spus, îmi doresc să ies în față prin jocul meu, prin ceea ce fac pe teren. Asta mi-am dorit tot timpul și cred că asta e cel mai important pentru un jucător de fotbal.

Erai foarte nervos atunci.
Da, eram! Pentru că am avut o campanie de calificare bună, au fost evoluții foarte bune din partea tuturor și chiar era un moment în care aveam nevoie de public, să ne susțină. Eram conduși, ne doream foarte mult să rezolvăm calificarea și când am avut nevoie o anumită parte din public a început să ne huiduie. Asta a fost feelingul meu, că ar fi trebuit să fie în spatele nostru și să ne împingă de la spate. 


Mesajul lui Vlad Chiricheș, căpitanul naționalei, către suporteri

Există un lucru, un film sau o carte, ceva care te inspiră pentru acest turneu final?
Inspirația mea vine din partea familiei. Sunt un jucător care primește foarte multă forță și încredere din partea familiei. 

Ce ți-a transmis familia acum?
De fiecare dată când sunt criticat ei îmi spun că nu trebuie să mă abat de la ceea ce știu să fac, să țin capul sus și să fiu puternic.

Dacă ți-am spune acum că ne vom repeta dialogul după turneul final din postura ziariști – campioni europeni, ce ai zice?
L-aș face de încă zece ori!

Un mesaj pentru suporterii echipei naționale?
Fiți alături de noi pentru că împreună suntem mai puternici!

9,5 milioane de euro a plătit Tottenham în toamna lui 2013 Stelei pentru Vlad Chiricheș. Fundașul central este cel mai scump jucător transferat vreodată din Liga 1

Costin Ștucan / Redactor
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup