Acasa » Fotbal Intern » Naționala » VIDEO | 5 puști români care pot exploda până la Euro 2016! Numele cu care putem surprinde Europa la turneul final din Franța

VIDEO | 5 puști români care pot exploda până la Euro 2016! Numele cu care putem surprinde Europa la turneul final din Franța

Cristi Dulca, antrenorul naționalei de tineret a României, a fost astăzi în studioul ProSport LIVE. Dulca a vorbit despre obiectivele naționalei Under 21 și a încercat să răspundă la o întrebare arzătoare: Ce tineri jucători vin din urmă?

Cristi Dulca, antrenorul naționalei de tineret a României, a fost astăzi în studioul ProSport LIVE. Dulca a vorbit despre obiectivele naționalei Under 21 și a încercat să răspundă la o întrebare arzătoare: Ce tineri jucători vin din urmă?

„Sunt jucători care deja au făcut pasul spre echipa mare. Mă refer la Steliano Filip, Cristi Manea, Claudiu Bumba. Mai sunt și alții care vin din urmă precum Pușcaș, Alexandru Păun, Răzvan Marin, Cojocaru, Hodorogea”, a precizat Dulca.

George Pușcaș (19 ani), FC Bari
Sezonul trecut, tânărul atacant a reușit câteva performanțe notabile în tricoul celor de la Inter Primavera. A marcat 16 goluri în 11 meciuri dintre care un hat-trick în derby-ul cu AC Milan. A debutat în Serie A, unde a intrat de pe bancă în patru partide. A jucat cu formația italiană în Europa League. La începutul perioadei de transferuri a fost împrumutat la Bari, unde nu prea prinde minute în teren. Pentru echipa națională Pușcaș are 6 goluri în 8 meciuri la reprezentativa sub 21 de ani.


 

Răzvan Marin (19 ani), FC Viitorul
Fiul lui Petre Marin, cel care a reușit performanțe incredibile în tricoul Stelei, are un sezon de excepție cu trupa lui Gică Hagi. Are un total de 14 partide în toate competițiile interne pentru constănțeni, reușind trei goluri și două pase decisive. Tânărul mijlocaș face legea la Viitorul și în UEFA Youth League, unde tocmai a reușit un meci senzațional, contra celor de la FC Minsk, în care a marcat o „dublă”.


 

Alexandru Păun (20 de ani), CFR Cluj
Tânărul mijlocaș din Gruia pare că a reușit să se impună ca titular în trupa lui Francisc Dican. A prins tricoul „vișiniu” în 16 partide, în care a reușit un gol și o pasă de gol. Sub tricolor a reușit trei goluri și două pase decisive în această campanie de calificare pentru Campionatul European de tineret.

Robert Hodorogea (20 de ani), FC Viitorul
Fundașul central originiar din Galați a prins destule minute în această stagiune. Are 13 partide în toate competițiile pentru echipa lui Hagi, în care a reușit o pasă decisivă. La naționala de tineret, Hodorogea a fost titular în trei din cele patru meciuri din preliminariile pentru Euro, reușind de asemenea o pasă de gol.

Valentin Cojocaru (20 de ani), Steaua București
Tânăra speranță dintre buturile roș-albastre a profitat de plecarea lui Arlauskis în Anglia și a început sezonul ca titular. A fost integralist pentru Steaua și în preliminariile pentru grupele UEFA Champions League, dar după câteva evoluții neconvingătoare, Niță i-a luat locul în poartă. Și-a împărțit meciurile la naționala sub 21 de ani cu Laurențiu Brănescu, dar într-un final, pare că a reușit să se impunpă.

Cristian Dulca (42 de ani) a oferit și câteva precizări legate de comparațiile care se pot face între generații, dar și despre o nouă generație de succes.

„Nu putem face comparații între această generație și cea din care am făcut eu parte. Mă refer în primul rând la constanța lor în a juca și constanța mentală. Noi eram mult mai focusați pe ceea ce aveam de făcut, nu aveam atâtea preocupări cum sunt în ziua de azi”, a adăugat selecționerul U21.

„Nu pot întreba antrenorii de ce nu sunt toți jucătorii titulari”

„Uităm un aspect. Mulți dintre jucătorii care sunt în naționala sub 21 de ani nu joacă constant la echipele lor de club. Eu mi-aș dori să joace toți titulari, dar nu pot să întreb antrenorii  de ce nu joacă. Sigur, avem discuții despre starea lor de sănătate, despre forma lor, despre ceea ce ar trebui să facă, dar aici depinde de antrenor, de concepția lui de joc. Eu încerc să aduc la echipa națională jucători care sunt în cea mai bună formă, care sunt sănătoși și își doresc să vină la națională”, a declarat fostul jucător al Rapidului.

„Diferență de mentalitate între jucătorii care vin din străinătate și cei din România”

„Există o diferență de mentalitate  între cei care joacă în străinătate și cei care joacă aici, în România. Sunt un antrenor care cere concentrare, intensitate și ritm la antrenament. Sunt anumiți jucători care au aceste deprinderi formate, dar de multe ori atenția nu este punctul lor forte”, a încheiat Cristi Dulca.

articol scris de Andrei Pal

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro