Victor Pițurcă îi acuză iar pe steliști:** „Erau nemulțumiți de ce le ceream, dar probabil au ajuns la alt nivel”

Victor Pițurcă îi acuză iar pe steliști:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă crede în șansele de calificare ale naționalei la Campionatul Mondial din Brazilia, dar precizează că obiectivul său este acela de a forma o echipă competitivă pentru turneul final din 2016. Selecționerul nu este mulțumit de prestația „tricolorilor” din „dubla” cu Ungaria și România, Chiricheș și Adi Popa fiind singurii remarcați după cele două meciuri.

Pițurcă a dezvăluit că la meciul de la Amsterdam a vrut să joace cu Radu Ștefan pe poziția de fundaș central și să-l lase pe bancă pe Gardoș, dar fundașul lui Lazio a acuzat probleme medicale și nu a putut fi folosit. Selecționerul s-a arătat deranjat și de faptul că anumiți jucători au fost nemulțumiți de faptul că la echipa națională se fac ședințe tactice. După meciul cu Olanda, Pițurcă a spus că steliștii veniți la lot nu erau în cea mai bună formă fizică.

„Avem șanse de a ajunge la baraj, dar avem un program greu. La acest nivel e dificil de câștigat puncte, echipa națională nu e echipă de club, nu suntem în Champions League sau Europa League. Șanse reale există, sunt mai mari acum decât la început. Toate meciurile grele le-am jucat în deplasare. Nu am văzut niciodată o echipă care să nu reacționeze la 0-2 așa cum s-a întâmplat la meciul cu Olanda. Vom găsi cauzele, avem timp să cercetăm. Nu voi renunța la niciun jucător, vom lupta pentru calificare, dar în același timp vom încerca să creăm o echipă pentru turneul din 2016. Nu-mi reproșez că nu i-am folosit pe Mutu, Maxim sau Keșeru. Cred că am introdus jucătorii care se impuneau la acel moment, am analizat bine. Nimeni nu s-a ridicat la un nivel înalt în aceste meciuri, niciun jucător nu a fost fantastic. Chiricheș a jucat bine cu Ungaria, iar cu Olanda a fost Popa, în rest nimeni nu s-a ridicat la nivelul așteptat. Am vrut să-l înlocuiesc la un moment dat la Budapesta pe Stancu, dar e om de gol iar noi eram conduși cu 1-0.

Înaintea meciului cu Olanda nu mi-a plăcut cum a reacționat Gardoș la antrenamente și am vrut să-l introduc fundaș central pe Radu Ștefan, dar el a acuzat unele probleme fizice. Dacă Goian juca în Olanda, nu primeam niciodată patru goluri. Unii jucători, printre care și câțitva de la Steaua, erau nemulțumiți de ședințele tactice de după meciul cu Ungaria. Erau obișnuiți cu asta, dar probabil acum au ajuns la alt nivel”, a declarat Victor Pițurcă în cadrul unei conferințe de presă.
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Decizia finală pentru toți cei cu TELEFOANE mobile. Ordinul UE devine obligație în România
Decizia finală pentru toți cei cu TELEFOANE mobile. Ordinul UE devine obligație în România
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×