Veste uriașă pentru Edi Iordănescu în perspectiva meciului posibil decisiv dintre Israel și România!

Veste uriașă pentru Edi Iordănescu în perspectiva meciului posibil decisiv dintre Israel și România!
  • Publicat:

Veste uriașă pentru Edi Iordănescu în perspectiva meciului posibil decisiv dintre Israel și România, din noiembrie, de la finalul campaniei de calificare la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania, programat exact la finalul acestor preliminarii, care ar putea să stabilească locul 2 în această grupă I și implicit a doua echipă calificată direct la turneul final.

Veste uriașă pentru Edi Iordănescu în perspectiva meciului posibil decisiv dintre Israel și România!

Manor Solomon, cel mai bine cotat jucător din naționala israeliană, a suferit o accidentare destul de gravă la meniscul piciorului drept la una dintre ședințele de pregătire susținute în această săptămână la Tottenham, după cum chiar clubul londonez a informat în cursul zilei de joi.

„Putem să confirmăm că Manor Solomon a suferit o accidentare la meniscul piciorului drept la un antrenament din această săptămână. Atacantul a fost supus astăzi unei intervenții chirurgicale și își va începe imediat perioada de recuperare alături de staff-ul nostru medical. Îți dorim o recuperare rapidă, Manor!”, au transmis cei de la Tottenham prin intermediul canalelor oficiale de comunicare.

Surse din interiorul clubului londonez au confirmat informația referitoare la perioada de indisponibilitate

Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Manor Solomon ar urma să lipsească de pe teren undeva între două și trei luni, ceea ce înseamnă că el ar urma să rateze duelul posibil decisiv cu România, din Israel, din luna noiembrie.

„Manor Solomon va lipsi două sau trei luni de pe teren din cauza accidentării la menisc suferite la antrenament, au confirmat surse din cadrul clubului. O nouă lovitură pentru Postecoglu (n.r. antrenorul lui Tottenham) după ce Perisic a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate”, a informat Fabrizio Romano.

Meciul Israel – România se va disputa la Tel-Aviv pe data de 18 noiembrie, în penultima etapă a acestei grupe de calificare la Campionatul European din 2024. În prezent, „tricolorii” pregătiți de Edi Iordănescu se află pe locul 2 în grupă, cu 12 puncte obținute în primele 6 meciuri, două mai puține față de liderul Elveția și cu unul în plus față de Israel.

În luna octombrie, România va juca pe teren neutru cu Belarus și „acasă” cu Andorra. În ultima rundă a acestei campanii de calificare, „tricolorii” vor primi vizita elvețienilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare