Fostul arbitru Rafal Rostkowski (54 de ani) a venit cu un verdict total diferit în cazul lui Radu Drăgușin (24), care a comis un penalty și a primit direct cartonașul roșu în partida Polonia – România 6-0.
Inițial, polonezii au descris decizia brigăzii din minutul 22 drept „un cadou”, având în vedere că stoperul naționalei l-a împins foarte ușor pe atacantul Robert Lewandowski (38). Însă, Rostkowski are o altă părere și a citat din legendarul Pierluigi Collina (66).
Polonia a spulberat România la Varșovia, scor 6-0, și așa cum a recunoscut și selecționerul gazdelor, succesul clar a putut fi obținut grație unei decizii de arbitraj din minutul 22, când tabela nu fusese deblocată.
Radu Drăgușin l-a împins ușor în careu pe Robert Lewandowski, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri fără să stea pe gânduri. În plus, i-a acordat direct cartonașul roșu lui Drăgușin, lăsând naționala României în inferioritate numerică.
Presa din Polonia a descris decizia brigăzii de arbitraj drept un „cadou”, în timp ce în România, reacțiile au fost împărțite.
Cristi Balaj a făcut iureș după faza eliminării lui Drăgușin și a spus că hotărârea „centralului” a fost eronată, în timp ce Adrian Porumboiu a spus că stoperul lui Hagi a fost eliminat corect. Implicit, penalty-ul a fost acordat și el corect.
Se pare că și polonezii se contrazic în privința fazei controversate din minutul 22. După ce publicația Sport.pl a spus că naționala lui Jan Urban (64 de ani) a beneficiat de un cadou, fostul arbitru Rafal Rostkowski a intervenit și a spus că penalty-ul și cartonașul roșu au reprezentat decizii cât se poate de corecte:
„Decizia de a acorda o lovitură de pedeapsă Poloniei și de a-i arăta un cartonaș roșu românului Radu Drăgușin a fost în mod evident corectă și chiar exemplară, având în vedere conținutul și semnificația Legilor Jocului. Decizia nu putea fi alta”, a evidențiat Rafal Rostkowski, într-un material scris pentru Sport.Tvp.pl.
Pentru a-și argumenta opinia, Rafal Rostkowski a citat din legendarul Pierluigi Collina, fost mare arbitru italian și actual șef al arbitrilor FIFA.
„După cum spune arbitrul-șef al FIFA, Pierluigi Collina, atingere mică, impact mare”, a completat Rostkowski, care a vrut să spună că atingerea lui Drăgușin, deși fină, a avut puterea de a-l dezechilibra pe Lewandowski în rapiditatea jocului.
„Căpitanul naționalei Poloniei este foarte experimentat și știe că, atunci când e faultat, nu ar trebui să facă ceva pentru a submina atacul adversarului. Prin urmare, a căzut într-un mod complet natural și potrivit, după împingerea lui Drăgușin.
Arbitrul Urs Schnyder din Elveția, care a debutat în Liga Națiunilor B, dar care arbitrase deja cinci meciuri din Liga Campionilor, a acordat o lovitură de pedeapsă și i-a arătat lui Dragusin cartonașul roșu.
A acționat complet corect, chiar exemplar, și, în aceste circumstanțe, nu ar fi putut lua o decizie diferită”, a completat Rafal Rostkowski.