Unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Gică Hagi va fi șeful antrenorilor la Federația lui Răzvan Burleanu

Unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Gică Hagi va fi șeful antrenorilor la Federația lui Răzvan Burleanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Burchel (55 de ani) va fi numit, în următoarele zile, directorul Școlii Federale de Antrenori din cadrul FRF. Actualul șef, Dan Apolzan, va ieși la pensie însă va rămâne colaborator al echipei conduse de Răzvan Burleanu. Burchel, fost coleg la Luceafărul cu Gică Hagi, a fost până în noiembrie șeful Academiei Viitorul Ovidiu.

Lucian Burchel a lucrat la Ovidiu încă de la înființarea academiei lui Hagi, în urmă cu mai bine de 10 ani. Mijlocaș creativ, de mare talent, a debutat în 1980, la 16 ani, la Minerul Lupeni, reușind și o promovare, pentru ca, în sezonul 1981-1982 să facă parte din celebra echipă a Luceafărului București, lotul național de juniori, acolo unde se strângea tot ce avea mai bun fotbalul românesc juvenil. Luceafărul a funcționat între 1978 și 1985 și, din acele generații, au ieșit numeroși jucători de valoare.

Se va trece la suspendarea licențelor dacă nu vii la cursuri

Lovitura de imagine dată de FRF e una extraordinară, în condițiile în care pregătirea antrenorilor români este deficitară. FRF dorește ca la primele două licențe, Pro și A, să existe cursuri obligatorii la care să participe toți tehnicienii. Lipsa de de la aceste evenimente va atrage suspendarea licenței.

Hagi și Burchel au evoluat la un moment dat la Luceafărul şi, apoi, au fost colegi la Sportul Studenţesc. Amândoi au fost debutaţi de acelaşi antrenor, Mircea Lucescu, la echipa naţională a României. Hagi a de venit un idol în România, însă Burchel a apucat să joace doar două partide internaționale. Burchel a fost printre cei care a pus cărămizile la ceea ce însemană azi Viitorul. În vârstă de 55 de ani, acesta a făcut cursuri de specialitate în Italia, Franța, Portugalia și Spania.

Începând de astăzi, Lucian Burchel nu mai este directorul tehnic al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, fiind dorința expresă a acestuia de a întrerupe activitatea la clubul nostru. Lucian Burchel este unul din cei care au contribuit din plin la realizarea performanțelor din această perioadă, în care s-au cucerit nu mai puțin de 24 de titluri naționale ! Îți mulțumim Lucian Burchel pentru toate realizările din acești ani .
Site-ul oficial al Viitorului, 19 octombrie 2019

Oficialii formației din Ovidiu nu au oferit niciun fel de detalii, ci au ţinut să precizeze că despărţirea de Burchel s-a produs la iniţiativa exclusivă a acestuia.

Regula de bază la șeful antrenorilor din FRF: pensionarea

Pensionarea lui Dan Apolzan e o regulă la Școala Federală de Antrenori. Pe 1 septembrie 2011 a fost scos tot la pensie din această funcție MIrcea Rădulescu. FIFA a impus limita de vârstă pentru toţi salariatii federaţiilor afiliate, iar eu am atins această vârstă, astfel încât am fost nevoit să închei colaborarea cu Şcoala de Antrenori”, a declarat la acea vreme Mircea Rădulescu, acuzat de mulță că scotea pe bandă rulantă antrenori slab pregătiți. Ulterior, lucrurile s-au schimbat și obținerea de licențe în fotbalul autohton a devenit mult mai dificilă. La ultimul examen de licența Pro, deși au fost mai mulți concurenți decât numărul acestora, nu toate au fost obținute. Nume ca Ilie Poenaru, Sergiu Radu, Giani Kiriță, Adrian Bogoi și Ionuț Luțu n-au obținut notă de trecere.

Cum se luau licențele Pro în urmă cu 10 ani. Fostul prieten al lui Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele