Universitatea Craiova, reprezentare masivă la EURO 2024 + un jucător a debutat cu succes în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova, reprezentare masivă la EURO 2024 + un jucător a debutat cu succes în  preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026
  • Publicat:

Doi dintre jucătorii Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu şi Vladimir Screciu, au fost printre artizanii calificării României la turneul final EURO 2024 din Germania. Deşi la începutul mandatului său la echipa naţională, Edi Iordănescu a mizat şi pe alţi jucători care evoluează acum la Universitatea Craiova, precum Andrei Ivan, Alexandru Creţu sau Alexandru Mitriţă, iar Jovan Markovic a fost în anturajul tricolorilor pe vremea lui Mirel Rădoi, cei patru au fost ignoraţi în ultima perioadă.

Cei patru jucători din Bănie nu au profitat de șansa primită, ieşind din circuitul echipei naţionale şi aproape sigur au uşa închisă şi în ceea ce priveşte turneul final, indiferent de forma pe care o vor arăta. Cu toate că nu i-a nominalizat, probabil la ei se referea selecţionerul în discursul cu care a prefaţat partida cu Elveţia.

„Am creat un grup fantastic, dar porțile echipei naționale rămân deschise. Suntem atenți la tot, la fiecare jucător care arată valoare, continuitate și caracter. De acum, un jucător nu va trece doar prin filtrul meu, ci și prin cel al grupului. Dacă grupul nu-l va valida, nu va intra. Trebuie să arate caracter și determinare și iubire de țară și echipă națională”, a declarat Edi Iordănescu.

Universitatea Craiova a avut șapte reprezentanţi la echipa naţională a României

Şi totuşi, Universitatea Craiova este reprezentată masiv la echipa naţională. Alături de Nicuşor Bancu şi Vladimir Screciu, clubul din Bănie mai are şi alţi reprezentanţi printre tricolori: medicul Claudiu Stamatescu, kinetoterapeutul Alin Burileanu, masorul Ovidiu Blendea şi chef-ul Andrei Voica.

Calificarea reprezintă un vis devenit realitate. Cred că nu toată lumea se aștepta și ne bucurăm că ne-am calificat înainte de meciul cu Elveția, dar ne bucurăm să terminăm neînvinși. România e o țară fanatică, avem mulți suporteri. Meritau această calificare. Sperăm ca la EURO să-i facem să iasă în stradă. Încă nu m-am uitat pe posibilele grupe. Vrem să trăim acest moment. După calificare ne-au felicitat mulți și le mulțumim. Mister a făcut un grup formidabil. Am pregătit foarte bine fiecare meci. Am fost uniți și fiecare a dat tot ce a avut mai bun. Nu credeam că puteam termina pe locul 1. Lumea zicea că Elveția e principala favorită. În fotbal se întâmplă multe. Era greu să ne gândim să câștigăm grupa, dar am sperat mereu la calificare. Eu mă uitam la televizor la ultimul EURO și voiam să fiu și eu la națională”, a spus Nicuşor Bancu, după calificarea la Euro 2024.

Kurtic s-a calificat la Euro 2024 cu naţionala Sloveniei, Ndong a participat în preliminariile Campionatului Mondial din 2026

Un alt jucător de la Universitatea Craiova, slovenul Jasmin Kurtic, poate evolua la EURO2024. Mijlocaşul de 33 de ani a juca pe pe finalul partidei decisive pentru calificare, contra Kazahstanului, intrând după ce colegii săi au marcat golul de 2-1.

Totodată, fundaşul Craiovei, Basilio Ndong, este implicat cu naţionala Guineei Ecuatoriale în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. În grupa H a zonei africane, „elefanţii” au maximum de puncte după două etape, câştigând pe teren propriu cu Namibia, scor 1-0, şi în deplasare cu Liberia, cu acelaşi scor. În ambele meciuri, atât fundaşul Universităţii Craiova, Basilio Ndong, precum şi cel al lui FC Argeş, Esteban Orozco, au fost integralişti.

  • Guineea Ecuatorială va lupta pentru calificare cu Tunisia, numai prima echipă din cele șase urmând să se califice la Mondiale.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare