Vineri, 10 aprilie, la slujba de înmormântare pentru Mircea Lucescu, de la biserica Sfântul Elefterie, unei persoane i s-a făcut rău.
Aceasta a fost scoasă din biserică și dusă la ambulanța din apropiere, unde medicii au intervenit prompt și i-au acordat primul ajutor.
Vineri, la biserica Sfântul Elefterie din București are loc slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu, programată să dureze până în jurul orei 12:00.
Ulterior, cortegiul va pleca spre cimitirul Bellu, bifând ultimul drum al celui mai titrat antrenor român din toate timpurile. Iar înainte de ora 13:00 ar trebui să înceapă ceremonia de înhumare a lui „Il Luce”.
Revenind la slujba de la biserică, medicii de pe ambulanța situată în apropiere au fost nevoiți să intervină de urgență, deoarece unei persoane din lăcașul de cult i s-a făcut rău. Aceasta a fost scoasă afară și dusă în condiții de siguranță până la ambulanță, unde i-a fost acordat primul ajutor.
Traficul rutier din București va fi supus unor restricții pe parcursul primei părți a zilei de vineri, pentru a facilita deplasarea cortegiului funerar al lui Mircea Lucescu.
Deplasarea acestuia a început la ora 09:00, de la Arena Națională, și se va încheia înainte de 13:00, la cimitirul Bellu.
Traseul complet al cortegiului funerar va avea următorul program:
Rute ocolitoare recomandate:
„Un super-om! Un om bun! Pe toată lumea a mulțumit! Dacă ești om bun, toată lumea vorbește de bine, te laudă! Lasă succesul. Nu vorbim de succes. Nu se mai naște ca el. Dar era om bun! Ca dovadă, toată lumea, oameni străini s-au oprit, comemorare peste tot. Acum, e momentul pe care nimeni nu l-a spus, îl spun eu. El a spus: «Răzvan a avut nevoie să se ocupe doar de fotbal. Că de restul, am avut eu grijă de toate». Acum, eu o să vorbesc cu Răzvan: «Răzvane, toate stadioanele, toată lumea, nimeni nu-l poate ajuta acum!» Doar el îl poate ajuta acum. Vezi un cerșetor, îi dai 100 de lei și spui: «Pentru nea Mircea»”, a declarat Gigi Becali, din fața bisericii Sfântul Elefterie.