Unde poate ajunge Ianis Hagi. Știe Răducioiu. „E ideal pentru el”

Unde poate ajunge Ianis Hagi. Știe Răducioiu. „E ideal pentru el”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Florin Răducioiu (55 de ani), fost mare atacant al echipei naționale, component al „Generației de Aur”, a vorbit despre țara în care ar putea ajunge Ianis Hagi (26).

Mijlocașul este liber de contract după despărțirea de Rangers, iar în perioada imediat următoare este așteptat să dea curs unei oferte.

Florin Răducioiu îl vrea pe Ianis Hagi în Spania. Care sunt argumentele

Transferul lui Ianis Hagi la Legia Varșovia, în Polonia, pare să fie unul dintre cele mai aprinse subiecte din fotbalul românesc în aceste zile.

Anterior, Bundesliga era vehiculată drept destinație în cazul lui Ianis Hagi, însă instalarea lui Edi Iordănescu pe banca Legiei a făcut ca Ianis să devină un nume foarte rostit în capitala Poloniei.

Însă, până când fiul lui Gică Hagi nu va lua o decizie, toate acestea rămân simple zvonuri și Italia sau Turcia pot fi considerate în continuare și ele potențiale destinații pentru fotbalist.

Pe de altă parte, Florin Răducioiu, care și-a făcut apariția la un eveniment public pentru a-l susține pe Ianis, a transmis că își dorește să îl vadă pe Hagi Jr. din nou în campionatul Spaniei.

Evident că l-am întrebat (n.r. – de transfer). Ianis trebuie să-și găsească o echipă, să-și găsească un antrenor care să aibă încredere în el și să-i dea o continuitate în joc. Sunt indiscutabile calitățile lui. Are nevoie de multă încredere. Trebuie să joace la echipa de club, iar după aceea să revină la echipa națională pentru că au nevoie de el. Eu mereru l-am susținut și încurajat, el a demonstrat asta și anul trecut la europene. Mi-ar plăcea să se întoarcă în Spania. E un campionat ideal pentru el. Alegerea îi aparține, dar aș prefera Spania. Campionatul spaniol este extraordinar de tehnic și s-ar plia pe calitățile lui”, a declarat Florin Răducioiu.

În intervalul august 2023-iulie 2024, Ianis Hagi a jucat în 26 de partide pentru spaniolii de la Deportivo Alaves, în care a contribuit cu două goluri și două pase decisive. La Alaves, Ianis a fost doar împrumutat de Rangers și nu a beneficiat de o încredere prea mare din partea antrenorului.

Ianis Hagi vrea să ia o decizie în mai puțin de o lună

Ianis Hagi și-a revenit după ultima accidentare suferită, iar acum a lăsat de înțeles că se grăbește să își decidă viitorul, pentru a se putea antrena la capacitate maximă alături de viitorii lui colegi.

(n.r. – Unde te vezi într-o lună?) Într-o postură bună, undeva unde să progresez. Sunt conștient de ce pot face și că încă nu mi-am atins potențialul maxim. Vreau să ajung undeva unde pot să-mi continui progresul. Cum am spus-o, sunt jucător liber de contract. E normal să primim telefoane, dar puteți să-i întrebați mai bine pe impresari. Sunt relaxat, știu ce vreau de la viață și aștept. Îmi doresc să joc la cel mai înalt nivel și să progresez”, a precizat Ianis Hagi.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Hagi Jr. este de 1.500.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania