Turcia a învins o singură dată în deplasare în ultimii trei ani, într-un meci oficial. Palmares dezastruos cu românii

Turcia a învins o singură dată în deplasare în ultimii trei ani, într-un meci oficial. Palmares dezastruos cu românii
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o partidă foarte bună contra Ungariei, declarațiile oamenilor din fotbal, dar și ale oficialilor Federației au fost mai degrabă circumspecte, discutându-se mai mult despre tactica pe care Pițurcă trebuie să o adopte astfel încât să nu piardă contra Turciei.

Chiar dacă naționala Semilunei are un moral mult mai bun, odată cu revenirea pe bancă a lui Fatih Terim, există o serie de semnale care indică faptul că tricolorii sunt favoriți.

În utlimii trei ani, Arda&Co nu au reușit decât o singură victorie în deplasare, într-un meci oficial. Și aceasta a venit împotriva modestei naționale a Andorrei (2-0, în primăvară). E adevărat, turcii au avut parte de adversari redutabili, însă nu au putut pleca învingători de pe teren străin, fie că adversarii s-au numit Germania, Azerbaijan, Olanda, Ungaria (au fost învinși) sau Belgia, Austria și Croația (remize).

Vezi mai jos partidele disputate de Turcia din 2010 până în prezent

Istoric întâlniri directe România – Turcia

Naționalele României și Turciei s-au întâlnit de 24 de ori. Tricolorii au câștigat treisprezece partide, în timp ce turcii numai patru. De șapte ori s-a consemnat remiza

Primul joc oficial al naționalei Turciei s-a disputat în 1923, la Istanbul, contra tricolorilor antrenați pe atunci de Constantin Rădulescu. S-a terminat nedecis, 2-2, golurile românilor fiind înscrise de Isidor Gansl.

De atunci, drumurile celor două naționale s-au intersectat de încă 23 de ori, treisprezece meciuri fiind amicale, semn al bunelor relații dintre cele două federații. Din duelurile româno-turce, ai noștri au ieșit mai bine: treisprezece victorii în total și doar patru înfrângeri. La o asemenea frecvență, jocurile cu Turcia au reprezentat și puncte de reper în palmaresul celor mai importanți marcatori ai naționalei României. Mircea Lucescu a marcat în egalul de la Istanbul (1-1), din martie 1975. Anghel Iordănescu și Dinu l-au imitat șapte luni mai târziu, la București (scor 2-2). Dudu Georgescu, Bölöni, Ilie Balaci, Hagi, Cămătaru sau Belodedici și-au pus și ei amprenta pe meciurile cu Turcia prin goluri de efect. Ultima victorie a românilor pe teren propriu a fost cea din 2007, 2-0 la București, într‑un meci amical, în care au înscris Dică și Mutu.

43 de victorii în 93 de meciuri are Terim pe banca naționalei Turciei în cele trei mandate ale sale

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup