Tot ce trebuie să știi despre Andorra! Istoria unui fotbal care s-a născut pe vremea când Gică Hagi umilea Argentina și care progresează acum. Avem lista celor 12 victorii în aproape trei decenii | SPECIAL

  • Publicat:

Fotbalul din Andorra a început să prindă formă pe la mijlocul anilor 90. În 1994 s-a înființat federația, iar în 1996 aceasta s-a afiliat la UEFA și FIFA.

Tot ce trebuie să știi despre Andorra! Istoria unui fotbal care s-a născut pe vremea când Hagi umilea Argentina și care progresează acum. Avem lista celor 12 victorii în aproape trei decenii | SPECIAL

Era momentul de vârf al fotbalului românesc, a generației extraordinare în care se remarcat Gică Hagi, Gică Popescu și Dan Petrescu.

Între timp, în 1995, demarase și Liga Națională. Tot în 1996, a jucat și echipa națională primul său joc din istorie, la 13 noiembrie, scor 1-6 cu Estonia.

Însă prima competiție majoră la care a participat a fost Euro 2000. De-atunci a luat parte la toate competițiile de anvergură organizate de FIFA și UEFA.

Meciul tricolorilor cu Andorra va fi al 736-lea din palmaresul echipei naționale a României.

Bilanțul României la zi, după este: 324 victorii, 187 egaluri, 224 înfrângeri, 1202-935 golaveraj

Care au fost cele 4 întâlniri precedente

08.09.2004 Andorra la Vella: ANDORRA – ROMÂNIA 1-5 (1-3) prel.CM
17.08.2005 Constanța: ROMÂNIA – ANDORRA 2-0 (2-0) prel.CM
11.09.2012 București: ROMÂNIA – ANDORRA 4-0 (2-0) prel.CM
11.10.2013 Andorra la Vella: ANDORRA – ROMÂNIA 0-4 (0-1) prel.CM

Bilanț: 4 victorii din 4 meciuri pentru România, golaveraj 15-1

Care au fost locurile ocupate în preliminarii

  • CE 2000: locul 6 (ultimul), linia 10. 0. 0. 10. 3-28. 0
  • CM 2002: locul 6 (ultimul), linia 10. 0. 0. 10. 5-36. 0
  • CE 2004: locul 5 (ultimul), linia 8. 0. 0. 8. 1-18. 0
  • CM 2006: locul 7 (ultimul), linia 12. 1. 2. 9. 4-34. 5
  • CE 2008: locul 7 (ultimul), linia 12. 0. 0. 12. 2-42. 0
  • CM 2010: locul 6 (ultimul), linia 10. 0. 0. 10. 3-39. 0
  • CE 2012: locul 6 (ultimul), linia 10. 0. 0. 10. 1-25. 0
  • CM 2014: locul 6 (ultimul), linia 10. 0. 0. 10. 0-30. 0
  • CE 2016: locul 6 (ultimul), linia 10. 0. 0. 10. 4-36. 0
  • CM 2018: locul 6 (ultimul), linia 10. 1. 1. 8. 2-23. 4
  • CE 2020: locul 5 (penultimul), linia 10. 1. 1. 8. 3-20. 4
  • CM 2022: locul 5 (penultimul), linia 10. 2. 0. 8. 8-24. 6

După cum se poate observa, de două preliminarii este într-un ușor progres, în ambele n-a mai ocupat ultimul loc în grupă, depășind pe Moldova în 2020 și pe San Marino în 2022. Altfel, din 12 preliminarii la care a luat parte, în 8 nu a câștigat vreun punct.

Care sunt cele 12 victorii obținute de Andorra până acum

Reprezentativa Andorrei este una dintre cele mai modeste reprezentative nu doar din Europa, ci din lume. Este undeva aproape de locul 150 în acel clasament FIFA. Nu este ceva ieșit din comun, fiind o țară mică, cu o arie de selecție pe măsură.

De aceea, mai mereu a fost o carne de tun pentru adversare, pe ultimele locuri în mai toate preliminariile la care a luat parte, iar victoriile au apărut cu picătura.

Astfel, din totalul de 196 de partide pe care le-a jucat în total de la înființare, a obținut numai 12 victorii, de 25 de ori a terminat la egalitate, pierzând restul de 159 de partide, adică 81% din totalul lor.

  • 2-0 (a) cu Belarus (amical, 26.04.2000)
  • 2-0 (a) cu Albania (amical, 17.04.2002),
  • 1-0 (a) cu Macedonia (prel.CM, 13.10.2004)
  • 2-0 (d) cu San Marino (amical, 22.02.2017)
  • 1-0 (a) cu Ungaria (prel.CM, 09.06.2017)
  • 1-0 (n) cu Liechtenstein (amical, 21.03.2018)
  • 1-0 (a) cu Moldova (prel.CE, 11.10.2019)
  • 2-0 (a) cu San Marino (prel.CM, 02.09.2021)
  • 1-0 (a) cu St.Kitts & Nevis (amical, 25.03.2022)
  • 1-0 (a) cu Grenada (amical, 28.03.2022)
  • 2-1 (a) cu Liechtenstein (LN UEFA, 10.06.2022)
  • 2-0 (d) cu Liechtenstein (LN UEFA, 10.06.2022)
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…