„Toate babele din Oltenia îl iubesc, să îi fie frică lui Edi Iordănescu de acatiste!”. Mesajul mai puțin obișnuit pe care milionarul l-a transmis în direct, la TV!

„Toate babele din Oltenia îl iubesc, să îi fie frică lui Edi Iordănescu de acatiste!”. Mesajul mai puțin obișnuit pe care milionarul l-a transmis în direct, la TV!
  • Publicat:

La scurt timp după ce a anunțat lotul preliminar pentru EURO 2024, Edi Iordănescu a fost sfătuit de Mihai Rotaru, mai în glumă, mai în serios, să se teamă de acatistele care ar putea fi făcute la bisericile din Oltenia în următoarea perioadă.

Milionarul care o adiministrează pe Universitatea Craiova a intrat în direct, la TV, unde și-a transmis cât se poate de sincer opinia cu privire la neconvocarea lui Alex Mitriță pentru turneul final din Germania.

Mihai Rotaru a glumit cu Edi Iordănescu după neconvocarea lui Alex Mitriță la națională pentru EURO 2024

Vineri, 24 mai 2024, Edi Iordănescu a anunțat lotul preliminar pentru EURO 2024, turneu final care se va desfășura în Germania, în intervalul 14 iunie – 14 iulie. România face parte din Grupa E la Campionatul European și în primele trei meciuri va fi nevoită să le înfrunte, în această ordine, pe Ucraina (17 iunie, ora 16:00), Belgia (22 iunie, ora 22:00) și Slovacia (26 iunie, ora 19:00).

Anunțarea lotului preliminar de către Edi Iordănescu a produs deja o dezbatere națională, iar subiectul principal a fost reprezentat de Alex Mitriță, care nu s-a găsit pe lista convocaților. Mitriță a avut parte de un sezon 2023 – 2024 bun, în care a izbutit să înscrie 16 goluri și să ofere 14 pase decisive, în totalul de 35 de meciuri jucate în Superliga pentru Universitatea Craiova. În ciuda acestui fapt, el nu a intrat în atenția echipei naționale nici pentru meciurile din preliminarii, nici pentru cele de pregătire din martie. Concret, ultimul duel jucat de Mitriță sub tricolor s-a consemnat la data de 4 iunie 2022. Atunci a evoluat 26 de minute într-o confruntare Muntenegru – România 2-0, din Liga Națiunilor.

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, nu s-a putut abține să nu comenteze decizia recentă a lui Edi Iordănescu și a intrat în direct, la TV. După ce a vorbit despre statisticile bune ale fotbalistului său din acest sezon, Rotaru și-a permis să facă și o glumă la adresa selecționerului, care este cunoscut pentru faptul că e extrem de credincios și nu renunță la ritualurile sale nici când se află pe banca tehnică a echipei naționale:

Noi, fără noroc nu ajungeam aici (n.r.- la EURO), mult noroc. Apropo de iconițe și noroc, să mai glumim puțin, toate babele din Oltenia îl iubesc pe Mitriță, să îi fie frică de acatiste (n.r.- lui Edi Iordănescu)”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Mitriță e un jucător admirat în Oltenia, susține patronul Universității Craiova

Așa cum am precizat deja, Mihai Rotaru a vorbit anterior despre calitățile fotbalistice ale lui Alexandru Mitriță, pe care jucătorul ar fi putut să le pună și în slujba naționalei cu ocazia EURO 2024:

În Italia a jucat, în America a făcut spectacol. Toată lumea era îndrăgostită de el. Cele mai bune reușite din România le are Alexandru Mitriță. Vorbim de goluri, pase de gol și penalty-uri scoase, Alexandru Mitriță stă cel mai bine. Nu vorbesc din postura de patron al echipei, ci din postura de fan al echipei naționale. Mitriță este un jucător admirat în Oltenia. Mitriță e un jucător spectaculos de care trebuie să se bucure și suporterii naționalei. El, în ultimul timp, a jucat și în spatele vârfului sau al doilea vârf și a dat randament. Nu l-am comparat cu Coman, am spus că e cel mai bun jucător din campionat, pe cifre. Eu vorbesc de realizări. Conform statisticilor, Mitriță este cel mai bun jucător din campionat. Este un jucător care poate să-ți rezolve un meci de unul singur. Mitriță poate să desfacă singur o apărare”, a mai declarat Mihai Rotaru, potrivit sursei menționate mai sus.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×