Surprizele lui Contra! Jucătorii nebăgați în seamă de nimeni, pe lista selecționerului. Cei trei fotbaliști care i-au atras atenția lui „Guriță”

Surprizele lui Contra! Jucătorii nebăgați în seamă de nimeni, pe lista selecționerului. Cei trei fotbaliști care i-au atras atenția lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra se va deplasa în aceste zile în Italia, acolo unde-i va urmări pe Deian Boldor, George Pușcaș și Adrian Stoian. Primul a jucat doar un meci pentru Verona în acest sezon, fiind titular în apărare contra lui Lazio, în timp ce atacantul de 22 de ani al celor de la Novara, echipă din liga a doua italiană, marchează pe bandă rulantă, având nouă reușite în 16 meciuri. De asemenea, Stoian este om de bază la Crotone, mijlocașul reușind să puncteze de două ori în acest an.

„La finalul săptămânii, mă voi duce în Italia. Vreau să-l văd pe Boldor, sper să joace. Mă duc să-l văd și pe Pușcaș, mă duc să-l văd pe Stoian. Fiind toate aceste zone apropiate, nu trebuie să mă deplasez foarte mult pentru a-i vedea pe toți.Voi încerca să am și câteva discuții cu ei, să-i cunosc mai bine. Au mai fost oameni din staff-ul meu să-i vadă pe acești jucători și i-am luat în vedere. Dacă se vor afla într-o formă bună, vor putea face pasul la echipa națională” , a spus Cosmin Contra la Telekom Sport.

Deian Boldor joacă pe postul de fundaș central, e născut la Timișoara, iar cota sa actuală e de 300.000 de euro. A mai jucat la tineretul celor de la Roma, Pescara, Virtus Lanciano, Bologna și Montreal Impact. Acum e la Hellas Verona, dar în vară se va întoarce la Bologna, acolo unde are contract până în vara lui 2021.

George Pușcaș e cotat la 1.5 milioane de euro, e sub contract cu Inter până în 2020, dar milanezii l-au împrumutat des. Jucătorul cu profil ofensiv a mai bifat în Italia, echipe ca Bari și Benevento, acum fiind la Novara. Are un procentaj foarte bun, 9 goluri în 16 meciuri, contra celor de la Cittadella reușind o triplă.

Adrian Stoian costă două milioane de euro, e atacant și acum activează la Crotone. Contractul său e până în vara, în Italia, olteanul de 27 de ani jucând la tineretul Romei, Pescara, Bari, Chievo Verona sau Genoa.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup