Surpriza de care au avut parte tricolorii U21 înainte de Danemarca – România!

Redactor:
Dan Mirea
Surpriza de care au avut parte tricolorii U21 înainte de Danemarca - România!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii reprezentativei U21 a României au fost vizitați, marți dimineață, de ambasadorul României în Danemarca, Alexandru Grădinar, înaintea meciului pe care tricolorii îl vor disputa la Aalborg, contra Danemarcei, în preliminariile EURO 2021, informează frf.ro.

Ambasadorul României în Danemarca a venit de la Copenhaga pentru a-i întâlni pe jucătorii lui Mirel Rădoi, pe care îi va privi din tribunele stadionului din Aalborg, la meciul cu Danemarca, din preliminariile EURO 2021, care va avea loc marți, de la ora 19:30.

La ședința tehnică de marți dimineață, organizatorii au anunțat că se așteaptă la o asistență de aproximativ 2.000 de spectatori. Dintre aceștia, conform estimărilor, 10% se crede că vor fi români stabiliți în Danemarca. Intrarea este liberă la meciul de marți seară, capacitatea totală a stadionului din Aalborg fiind de de 13.700 de locuri.

Meciul contra Danemarcei este primul al României U21 în campania de calificare pentru EURO 2021. Din grupa 8 a tricolorilor mai fac parte Finanda, Malta, Irlanda de Nord și Ucraina.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele