Stelea: „Dacă nu batem Franța, nu ieșim din grupă”

Fostul internațional, Bogdan Stelea, a declarat că este foarte greu pentru reprezentativa României să iasă din "grupa morții", afirmând că dacă tricolorii nu se vor impune în fața Franței, șansele acestora de a merge în fazele superioare ale turneului final din Austria și Elveția sunt practic nule. "Sunt echipe foarte puternice și peste asta nu se poate trece așa ușor. Sunt destul de sceptic, îmi doresc din tot sufletul să mă înșel și să fim surpriza campionatului, să fim o a doua Grecie. În momentul în care câștigi primul meci ai șanse, dar dacă te împiedici acestea devin practic nule",a declarat Bogdan Stelea.
Stelea: "Dacă nu batem Franța, nu ieșim din grupă"

Fostul internațional, Bogdan Stelea, a declarat că este foarte greu pentru reprezentativa României să iasă din "grupa morții", afirmând că dacă tricolorii nu se vor impune în fața Franței, șansele acestora de a merge în fazele superioare ale turneului final din Austria și Elveția sunt practic nule.

"Sunt echipe foarte puternice și peste asta nu se poate trece așa ușor. Sunt destul de sceptic, îmi doresc din tot sufletul să mă înșel și să fim surpriza campionatului, să fim o a doua Grecie. În momentul în care câștigi primul meci ai șanse, dar dacă te împiedici acestea devin practic nule",
a declarat Bogdan Stelea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]