Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Slovacii, anunț despre Mircea Lucescu: „Şanse minime”

Slovacii, anunț despre Mircea Lucescu: „Şanse minime”

Slovacii, anunț despre Mircea Lucescu: „Şanse minime”
Foto SPORT PICTURES

Problemele medicale apărute în cazul selecționerului României au fost preluate rapid și în presa internațională. 

Publicațiile din Slovacia au scris despre situația lui Mircea Lucescu și au transmis un scenariu clar în privința prezenței acestuia la meciul amical cu selecționata lor.

Cum l-au descris slovacii pe selecționerul României

Jurnaliștii de la Sport.sk au notat că șansele ca tehnicianul să facă deplasarea la Bratislava sunt foarte reduse, în contextul în care a fost transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în cantonamentul de la Mogoșoaia.

Presa slovacă a vorbit despre statutul lui Mircea Lucescu în fotbalul european și a scris despre momentul delicat în care a apărut acest incident.

În materialele publicate, antrenorul român a fost prezentat drept „legendar”, iar situația a fost descrisă ca una de urgență, apărută chiar înaintea partidei de pregătire dintre cele două naționale. În relatările apărute după incident, publicațiile din Slovacia au transmis că prezența lui Mircea Lucescu pe banca României este puțin probabilă.

În absența selecționerului, conducerea tehnică a primei reprezentative ar putea fi asigurată de Ionel Gane, antrenorul secund din staff-ul naționalei.

„Situație de urgență înaintea meciului cu Slovacia. Legendarul antrenor român a leșinat și a ajuns la spital. Are șanse minime să călătorească în Slovacia. Este foarte puțin probabil ca antrenorul să se deplaseze în Slovacia, unde echipa națională are programat un meci amical marți seara (n.r. 31 martie)”, au scris slovacii de la Sport.sk.

Comunicatul emis de FRF

„În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, au transmis cei de la FRF. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Mediafax
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Cancan.ro
Neliniștea crește în Rusia pe măsură ce Ucraina intensifică atacurile la distanță lungă. „Există sentimentul că nu se întrezărește un final favorabil”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a părăsit definitiv România! Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată. Din ce a ajuns să-și câștige banii
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Râzi cu lacrimi
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Descopera.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Mii de jocuri video, disponibile la prețuri reduse
Go4Games
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Promotor.ro