„Sincer, mi-e frică să mă întorc acolo!” Torje poate rata un transfer de teama atentatelor. Condiția pusă de mijlocaș ca să plece de la Udinese

  • Publicat:
  • Actualizat:

Terorismul atinge și lumea fotbalului, iar internaționalul român Gabi Torje spune că se teme să accepte o ofertă din Turcia, din cauza atentatelor tot mai dese. Deși recunoaște că s-a simțit bine în cele două sezoane în care a evoluat pentru Konyaspor și Osmanlispor, iar acum ar avea varianta unei treceri la Karabukspor, Torje este tentat să aleagă o altă destinație deoarece nu s-ar simți în siguranță.

„Eu m-am simțit bine și în Spania, și în Italia – însă acolo au fost alte probleme -, chiar și în Turcia, dar acum, vă spun sincer, mi-e frică să mă întorc acolo, la ce se întâmplă acolo. Nu în campionat, în exterior. Îmi doresc să rămân în Europa. Dacă vine o ofertă foarte bună din Asia, însă, voi pune în balanță ce e mai bine pentru mine. Mai întâi, să se înțeleagă cu Udinese”, a declarat Torje la DigisSport.

Ultimul atentat major petrecut în Turcia a avut loc la finalul lui iunie, la aeroportul Ataturk, când 45 de persoane au fost ucise și peste 230 rănite în urma unor atacuri sinucigașe cu bombă.

Torje a precizat că nu va mai accepta să fie împrumutat de Udinese, club cu care se mai afla sub contract încă un sezon și le transmite italienilor ca va pleca doar dacă va fi cedat definitiv la o altă echipă. Mijlocașul de 26 de ani a fost cumpărat de Udinese în 2011, pentru aproximativ 6 milioane de euro, însă a petrecut în Serie A doar primul sezon, fiind ulterior împrumutat pe rând la Granada, Espanyol, Konyaspor și Osmanlispor. Internaționalul român și-ar dori să rămână în Europa, dar admite că va lua în calcul și ofertele din Asia, dacă acestea vor fi foarte bune din punct de vedere financiar.

Sunt multe discuții până acum, multe cluburi m-au sunat, dar trebuie să se înțeleagă cu Udinese, pentru că împrumut nu mai plec. Nu mai vrea nici clubul, nu mai vreau nici eu. Ar fi a cincea echipă în cinci ani. E greu și pentru mine să mă tot mut. Dacă nu găsesc echipă, rămân în Italia. Cei de la Udinese voiau 3 milioane până acum, când au apărut oferte, dar acum cer doar 1 milion de euro pe mine. Trebuie să fiu și eu de acord cu salariul pe care-l voi primi.

Ofertele au fost dinainte să ajungem la Campionatul European, cel puțin pentru mine. În Italia s-a dat legea fair-play-ului financiar și nu mai au voie să aibă câte 70 de jucători, dintre care 40 împrumutați. De aceea, încearcă să vândă cât mai mulți jucători acum. Mai am un an de contract cu Udinese. Eu îmi doresc cât mai repede să se înțeleagă cu o echipă, ca să mă pot înțelege și eu. Altfel, degeaba mă înțeleg eu„, a mai declarat Torje la DigiSport.

53 de meciuri a jucat Torje în naționala României, pentur care a marcat 11 goluri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…