Silviu Lung Jr e încântat de grupa României la EURO 2024: „Avem șanse să ne calificăm în optimi!” Pe cine vede potrivit pentru a apăra la turneul final. INTERVIU

Silviu Lung Jr e încântat de grupa României la EURO 2024: „Avem șanse să ne calificăm în optimi!” Pe cine vede potrivit pentru a apăra la turneul final. INTERVIU
  • Publicat:
Naționala României a avut noroc la tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European de anul viitor, urmând să joace în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B, adică Bosnia, Ucraina, Israel sau Islanda. Mai mulți oameni de fotbal au declarat la unison că tricolorii au nimerit într-o grupă accesibilă, așa cum s-a întâmplat și în preliminarii, fază în care România s-a impus în grupa I, fără să cunoască înfrângerea.

Silviu Lung Jr: „Cred că e o grupă foarte bună, e bine că nu întâlnim nicio superputere. Putem termina și pe locul întâi, dar la fel de bine și pe 4”

De aceeași părere este și portarul Politehnicii Iași, Silviu Lung Jr. Fostul internațional consideră că România poate trece de faza grupelor chiar și de pe prima poziție, așa cum s-a întâmplat în preliminarii, dar la fel de bine tricolorii pot termina și pe 4.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, experimentatul goal-keeper al Iașiului, participant cu România la EURO 2016, a vorbit despre grupa tricolorilor, șansele de a merge mai departe, dar și despre portarul favorit să joace la turneul final.

„E o grupă foarte bună”

Silviu, cum ți se pare grupa României? 
E o grupă bună. Din fericire pentru noi nu am întâlnit nicio superputere, deci e un lucru foarte bun. Belgia este și ea într-un ușor regres, așa că o să ne luptăm cu Slovacia și cu echipa venită de la baraj, care probabil va fi Ucraina, ea este mai valoroasă.
Ai fi preferat o grupă mai puternică, cu cele mai tari echipe din fiecare urnă?
Cred că până la urmă e o grupă foarte bună. Decât să mergi la turneul final și să riști să nu acumulezi niciun punct într-o grupă doar cu superputeri, e bine că joci cu echipe bune, dar cu care ai și tu o șansă.
Pe cine vezi mai puternică la baraj?
Ucraina ar fi cea mai tare. Din ce am văzut în preliminarii, pe Ucraina o văd puternică. Probabil cu Israel va juca finala barajului. Și Israel este o echipă incomodă, un adversar bun. Performanța noastră este extraordinară până la urmă. Noi nu am plecat favoriți în această grupă din preliminarii, am plecat cu a 3-a sau chiar cu a 4-a șansă, dar Edi Iordănescu a format un grup extraordinar și datorită puterii grupului am reușit să obținem o performanță excelentă. Aveam mare nevoie de această calificare, după atât de mulți ani.
Mircea Lucescu spunea despre Ucraina că ar fi peste Belgia. 
Cred că are dreptate. Nu am văzut Belgia în aceste preliminarii, știu mulți jucători care fac parte din naționala Belgiei, joacă la echipe de top și sunt foarte valoroși, nu trebuie să mai vorbești despre Kevin De Bruyne sau de Romelu Lukaku, două superstaruri internaționale, dar și Ucraina are jucători foarte buni și echipa joacă bine. Le-a lipsit foarte puțin să se califice la EURO în dauna Italiei, a fost acel penalty controversat. Așa că, dacă poți ține Italia în șah și joci de la egal la egal cu ei, înseamnă că ești o națională puternică.

A jucat la Trabzon cu actualul căpitan al Slovaciei

Ai avut în trecut coleg vreun viitor adversar al tricolorilor?
Da, am jucat la Trabzonspor cu căpitanul Slovaciei, mijlocașul Juraj Kucka, acum 4-5 ani. Foarte bun jucător. Acum are și el 36 de ani, dar dacă joacă și este căpitanul naționalei care s-a calificat la EURO, înseamnă că este încă la un nivel destul de bun.
Ieșim din această grupă?
Eu spun că avem o șansă de a ne califica în optimi. Putem spera la locul 1, cum la fel de bine putem să terminăm și pe 4. Dar cel mai important este că avem o șansă. Am demonstrat în aceste preliminarii că selecționerul Edi Iordănescu a făcut o echipă bună și că ne putem bate de la egal la egal și cu naționale mai bine cotate decât noi. Și mai avem și șansa locului 3 să mergem mai departe, de aceea e mult mai bine cu această grupă decât cu superputeri.

Horațiu Moldovan, favorit pentru titularizare și la EURO

Tu ai fost la EURO 2016, ce înseamnă pentru un fotbalist o prezență la un turneu final?
Da, am fost în 2016. Este o experiență formidabilă. Plecând de la organizare la tot ce înseamnă grija care este în jurul echipei. Totul este extraordinar de bine organizat din momentul în care aterizezi acolo cu avionul, nici măcar nu mai treci prin aeroport, te ia direct autocarul și te escortează poliția până la hotel. Condițiile foarte bune, toată atenția de care ai parte din partea presei din țara respectivă, dar și din țara ta. Totul este foarte frumos. Până la urmă un turneu final este un spectacol și jucătorii trebuie să se bucure de această experiență.
Pe cine mizezi în poartă la EURO? 
Pe Horațiu Moldovan, fără doar și poate. A fost foarte bun în calificări, a ajutat și el foarte mult la această performanță, așa că, dacă nu se întâmplă nimic până la vară, în sensul să fie sănătos, nu văd de ce nu ar începe tot el turneul final. În rest, nu știu. Sunt atât de mulți portari români buni încât nu pot să spun eu cine ar trebui să fie în lot. Din fericire, pe acest post am stat întotdeauna bine și stăm în continuare foarte bine.

Ce spune despre meciul crucial cu UTA

Pentru Poli Iași urmează un meci foarte important, cu UTA.
Sper să câștigăm cu UTA, pentru că nu am mai câștigat de mult timp și sper să o facem cu UTA, vineri. E foarte important să luăm cele 3 puncte. Cu Farul am făcut o primă repriză nereușită și o a doua bună. Sper ca în meciul cu UTA Arad să facem două reprize bune și să luăm cele 3 puncte, asta e cel mai important.
Penalty-ul clar neacordat Iașiului în meciul cu Farul cum s-a văzut de la tine din poartă? 
Nu vreau să comentez niciodată deciziile arbitrilor, pentru că nici ei nu comentează deciziile noastre, ale jucătorilor. Așa că nu pot să comentez eu asta. Sunt oameni care se ocupă de acest lucru, care analizează, mult mai bine pregătiți decât mine în acest domeniu. Nu pot să comentez niciodată prestația lor, oamenii care se pricep au vorbit despre asta, și-au spus punctul de vedere și ceea ce contează este că nu am reușit să egalăm din păcate.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…