Selecționerul Irlandei de Nord și meciul văzut de la firul ierbii: „Dacă pierdeam cu 4-0, atunci eram dezamăgit”. Ce jucător român a remarcat

Selecționerul Irlandei de Nord și meciul văzut de la firul ierbii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Irlandei de Nord, Michael O’Neil, a recunoscut în cadrul conferinței de presă de după meciul pierdut cu scorul de 2-0 în fața României, faptul că naționala lui Anghel Iordănescu a fost superioară celei pe care o conduce el, evidențiindu-l pe Sânmărtean: „A fost excelent, minunat. Are 34 de ani, nu știu unde a stat ascuns până acum, a spus acesta laudativ.

O’Neil nu este dezamăgit de înfrângere și consideră rezultatul echitabil. Antrenorul și-a lăudat jucătorii, în ciuda faptului că aceștia au pierdut locul întâi în Grupa F: Am sperat în minutul 70 că partida se va încheia la egalitate, dar nu a fost să fie. A fost cel mai dificil meci din grupă. Nu sunt însă dezamăgit. Rezultatele au mers în favoarea României. Avem patru meciuri pe teren propriu și cred că putem reveni frumos. Nu mă tem că am putea să cădem, echipa a jucat foarte bine, au arătat că au caracter. Dacă pierdeam cu 4-0, atunci eram dezamăgit. 70 de minute am jucat foarte bine.

Ne putem cimenta plasarea în primele trei echipe din grupă cu rezultate bune în următoarele meciuri„, a conchis acesta.

Reprezentativa României a învins, vineri, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecționata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp.

 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele