Craig Bellamy se află, din iulie 2024, la prima lui experiență ca tehnician principal al unei echipe de seniori. El a spus care este fotbalistul din naționala României care l-a impresionat.
Naționala Țării Galilor a jucat două amicale în luna iunie. Remiza cu Ghana a fost urmată de eșecul cu echipa României, meci în care Bellamy a fost impresionat de Drăguș.
Naționala galeză a ratat calificarea la Campionatul Mondial care începe joi, 11 iunie. Ca și România, a fost învinsă în prima fază a barajului.
A disputat partida amicală de pe teren propriu cu Irlanda de Nord, urmată de alta, pe 2 iunie, tot acasă, cu Ghana. Ambele s-au terminat la egalitate, 1-1.
În confruntarea cu naționala lui Gică Hagi, galezii au egalat la 1 prin Brooks, și nu mult a lipsit să o facă și a doua oară, dar Rus a scos din fața porții goale în minutul 88.
La finele partidei, selecționerul Craig Bellamy a recunoscut că a fost o adevărată plăcere pentru el să se vadă cu Gică Hagi și a spus că „tricolorul” care l-a impresionat a fost Drăguș.
„Sunt dezamăgit. Au fost multe lucrurii negative, dar și aspecte pozitive de care să țin cont. Puteam să jucăm mai bine.
Am ratat multe ocazii, mai ales în ultimii metri. Am avut unele oportunități, nu foarte mari, dar nu am fost foarte atenți.
Trebuia să rupem liniile, să jucăm mai în profunzime, dar am jucat prea lent. Iar asta nu ne-a ajutat. Sunt dezamăgit.
A fost meciul cu numărul 20 al meu ca selecționer. Sunt cu 2 ani mai bătrân, dar această muncă alături de echipă mi-a făcut plăcere.
Este evident că trebuie să ne îmbunătățim prestația. Îmi place provocarea.
Trebuie să fim mult mai competitivi cu echipe de top. Urmează Nations League și trebuie să ne îmbunătățim.
Evident că a fost o plăcere să-l întâlnesc (n.r. – pe Hagi). A fost o diferență între jocul din Georgia și cel de aici.
Îmi pare rău și de asta sunt dezamăgit că nu am speculat aceste diferențe.
Sunt pentru prima dată în România și nu plec cu un sentiment prea bun. Sunt dezamăgit.
Mi-a plăcut Drăguș, pentru cum a pus presiune după ce a intrat.
Hagi a schimbat sistemul față de meciul cu Georgia, dar știam că face asta în timpul meciului, încă de când era antrenor de club. De la 4-3-3 a trecut la 5-4-1.
Și noi ne-am adaptat. Am început cu doi oamneni în defensivă, după care am schimbat în funcție de ce a oferit echipa României.
Spațiile din treimea adversă au existat, dar am fost prea lenți. Am construit prea mult și sunt dezamăgit că nu am verticalizat mai mult”, a spus Bellamy.