„Rușinoasă” și „deplorabilă” – imaginile conturate de suporterii români presei internaționale. Ce au notat jurnaliștii despre reacțiile din timpul momentului de reculegere

  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din străinătate a taxat atitudinea suporterilor români, înaintea fluierului de start a partidei dintre România și Spania, atunci când s-a ținut un moment de reculegere pentru fata lui Luis Enrique. Fanii au stricat totul, aprinzând torțe și cântând.

Francezii cataloghează atitudinea ca fiind una „rușinoasă„, în timp ce jurnaliștii belgieni precizează că suporterii au avut „un comportament deplorabil„. 

  • Nicio surpriză în această grupă. Suedia a dominat Insulele Feroe (4-0), iar Norvegia a învins Malta (2-0). A fost consemnat și primul gol internațional al lui Sander Berge, mijlocașul lui Genk. Momentul trist al serii s-a petrecut însă înainte de România-Spania. Momentul de reculegere în memoria fiicei lui Luis Enrique nu a fost respectat de fanii români. Un comportament deplorabil, pe care spaniolii l-au pedepsit, câștigând cu 2-1, în ciuda eliminării lui Diego Llorente, din final„, au notat jurnaliștii belgieni.
  • Rușinos! Fanii români nu au respectat momentul de reculegere pentru Xana, fiica lui Luis Enrique, care a decedat săptămâna trecută„, au precizat francezii – Eleven Sports.

România a pierdut meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020, joi seară, pe Arena Națională, scor 1-2. Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică. După cinci runde din Grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu șapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depășiți de Spania, Suedia și Norvegia. La Campionatul European din 2020 vor obține calificarea doar primele două clasate.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…