România U18 a câștigat amicalul cu selecționata similară a Slovaciei și se pregătește de preliminariile pentru EURO 2020

  • Publicat:
  • Actualizat:
România U18 a câștigat amicalul cu selecționata similară a Slovaciei și se pregătește de preliminariile pentru EURO 2020

Echipa națională U18 a României a susținut al doilea test în fața selecționatei similare a Slovaciei, pe terenul adversarilor, și s-a impus cu 4-2. June, Vaida, Miculescu și Cristian Dumitru s-au înscris pe lista marcatorilor a tricolorilor. În primul joc, slovacii s-au impus la limită, scor 1-0.

La pauză, jucătorii pregătiți de Laurențiu Roșu conduceau cu scorul de 2-0, după reușitele jucătorilor June și Vaida. La reluare, slovacii au marcat prin Lichy, dar Miculescu, introdus în locul accidentatului Mitruscsak a refăcut diferența de două goluri.

Echipa noastră a rămas în 10, după eliminarea lui Vaida, care a primit cartonaș roșu direct, iar gazdele au reintrat în joc în minutul 72, după reușita lui Vasil.

Cu un om mai puțin pe teren, jucătorii noștri au reușit să marcheze încă o dată și să stabilească scorul final, 4-2. Dumitrescu a reușit o acțiune excelentă, apoi i-a centrat perfect în careu lui Cristian Dumitru.

Slovacia U18 – România U18 2-4

Au marcat: Lichy (50), Vasil (72) / June (8), Vaida (19), Miculescu (51), Cr. Dumitru (77)

Eliminat: Vaida (64)

Echipa utilizată de Laurențiu Roșu:

12. Preduț – 6. Telcean, 5. Nedelcu, 16. Catrici, 15. Cohan – 14. Mărginean (cpt.), 20. Mitrea ( 8. Negrean, 54) – 13. June (7. Marrone, 65), 18. Vaida, 17. Al. Dumitru – 9. Mitruscsak (10. Miculescu, 45)

Rezerve: 1. Ducan, 2. Sîrbu, 3. Dumitrescu, 11. Cr. Dumitru, 19. Enache.

În toamnă încep calificările la EURO 2020

Tricolorii născuți în 2001 vor debuta în preliminariile Campionatului European Under 19 în luna octombrie, împotriva Spaniei, Serbiei și Lituaniei. Partidele se vor desfășura în Serbia, în perioada 8-14 octombrie, conform următorului program:

8 octombrie 2019: Spania – Lituania, România – Serbia
11 octombrie 2019: Spania – România, Serbia – Lituania
14 octombrie 2019: Spania – Serbia, Lituania – România

La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.

La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele șapte câștigătoare ale grupelor împreună cu țara gazdă, Irlanda de Nord.

Selecționerul Laurențiu Roșu a convocat următorii jucători pentru „dubla” amicală cu Slovacia:

Portari: Răzvan Ducan (FCSB), Cătălin Preduț (U Craiova 1948 CS)

Fundași: Alexandru Sîrbu (U Craiova 1948 CS), Ștefan Nedelcu (AFC Metalul Buzău), Tudor Telcean (AS FC Universitatea Cluj), Andres Dumitrescu (Calcio Padova/Italia), Alexandru Catrici (ACS Centrul de Performanță Rapid), Mihai Cohan (AS FC Universitatea Cluj), Gabriele Boloca (Juventus Torino/Italia)

Mijlocași: Vlad Mitrea (Inter Milan/Italia), Aurel June (Sporting Juniorul Vaslui), Salvatore Marrone (Academica Clinceni), Alexandru Enache (FCSB), David Miculescu (AFC UTA Arad), Andrei Mărginean (US Sassuolo/Italia), Cristian Dumitru (Academica Clinceni), Alexandru Negrean (FC Viitorul)

Atacanți: Leondard Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmației), Cătălin Vaida (AFC Ardealul Cluj), Alexandru Dumitru (Atletico Madrileño/Spania).

Pe aceeași temă
E vestea momentului în showbiz! Monica Gabor a 'rupt-o' cu Mr Pink

Comparaţia Cluj - Timişoara, prin ochii unui sociolog bucureştean: Fata spumoasă, corporatista cuminte şi iubitul „de invidiat”

O primă mare surpiză la Jocurile Olimpice. Ecuadorul cucereşte a doua medalie de aur din istoria prin Richard Carapaz

„Nu ai cum să-i înlocuiești pe ei patru”. Gigi Becali, anunț despre jucătorii care nu vor mai ieși din primul 11 al FCSB

Dacă ai această grupă de sânge, atragi țânțarii ca un magnet

Gemenele care împart același iubit și dorm împreună, noi dezvăluiri despre relația lor. Ce vor sa facă acum cu iubitul lor

Tragedia care cutremură România! S-a sinucis după ce a aflat că urma să fie concediat

A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă

Ce a apărtut în curtea lui Dincă la doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu

Marele EXPERIMENT de a crea o rasă superioară. TINERELE pure care au lucrat la el. ''Aveam zilnic în program...''

Lumea, condamnată? Top 5 scenarii de coșmar care au cele mai mari șanse să se întâmple

Detaliul ascuns de la nunta secretă a Simonei Halep! Hore și voie bună în curtea din Izvorani IMAGINI EXCLUSIVE din dronă

Protest cu lacrimi la Caracal, la doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu. Ți se rupe sufletul

Marele secret al lui Denise Rifai! Puţină lume îl ştie. Dezvăluirea momentului despre jurnalistă

Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici

Înfricoșător. De ce au început chinezii să poarte măști pe toată fața

Ghinion sau noroc? Momentul în care un Logan ia foc chiar lângă mașina de pompieri

Trei produse utile înainte de valul patru al pandemiei, disponibile la Lidl

Victorie importantă pentru Angelina Jolie în bătălia din dosarul său de divorţ cu Brad Pitt

BANCUL ZILEI – Un bărbat potent a luat o supradoză de Viagra

Mister vechi de 27.000 de ani. Mesajele transmise de palmele cu degete lipsă, imprimate în peşteri

Revin lockdown-urile: O mare Capitală întră din nou în lockdown după un număr record de infectări de COVID

A mers la magazine de haine - Zara, H/M - și a intrat în cabinele de probă. A descoperit ceva incredibil

Alina Eremia s-a mutat la casă nouă. Primele imagini din locuința de lux a artistei: ”E absolut minunat” / VIDEO

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Adio, Volvo? Ce se întâmplă cu toate mașinile companiei

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani