România – Spania. Să fie într-un ceas bun! De ce pot spera tricolorii la un rezultat mare în această seară

România - Spania. Să fie într-un ceas bun! De ce pot spera tricolorii la un rezultat mare în această seară
  • Publicat:
  • Actualizat:

A trecut mult timp până să întâlnim prima oară Spania, aproape patru decenii de la apariția naționalei noastre. Cauzele au fost multiple. Una a fost geografică, distanța dintre cele două țări fiind destul de mare, aflându-ne în zone diferite ale continentului. Cealaltă a fost politică, știut fiind faptul că Spania a fost ani de zile (între 1939 și 1975) sub dictatura lui Franco, iar regimul său și comunismul, cel care ne înghițise pe noi din nefericire pentru o și mai lungă perioadă, au fost două entități aflate într-un permanent antagonism. Dar apoi aveam parcă să recuperăm această perioadă, întâlnindu-ne foarte des, mai ales în anii 70.

Prima confruntare a avut loc în cadrul celei de-a doua ediții a Campionatului European, cel cu finalitate în 1964, care pe-atunci avea un regulament de cupă, cu meciuri tur-retur în urma cărora se califica echipa cu rezultate superioare, mergându-se astfel până la finală. Spania ne-a făcut KO în prima manșă, 6-0, motiv pentru care mandatul de selecționer al lui Constantin Teașcă a fost foarte scurt. La retur am învins cu 3-1, rezultat care a contat doar pentru ca onoarea noastră să nu rămână complet… nereperată. De altfel, Spania avea să devină campioană europeană în acea ediție. În anii 70, așa cum afirmam, sorții parcă ne căutau să ne alăture aceleiași grupe.

România speră la un rezultat pozitiv cu Spania

Așa ne-am confruntat consecutiv în preliminariile pentru CE 1976, CM 1978 și CE 1980! Din nefericire, de fiecare dată au avut câștig de cauză adversarii noștri, chiar dacă meciurile împotriva noastră n-au fost deloc ușoare pentru ei. Asta însă avea să rămână satisfacția noastră platonică. A mai urmat și în anii 80 o grupă comună preliminară, cea pentru Euro 1988, unde din nou ne-au luat fața. Ne-am întâlnit de două ori și în cadrul turneelor finale, mai întâi la Euro 1984 când am fost egali, 1-1, și apoi la Euro 1996, când am cedat cu 1-2. Abia a 12-a confruntare dintre noi a fost prima cu caracter amical, când am învins surprinzător la Cáceres cu 2-0.

De altfel, la amicale i-am dominat, fiind neînvinși și mai bătându-i o dată la ei, astfel încât am făcut ca bilanțul direct să fie unul egal la numărul de victorii și înfrângeri. Chiar dacă putem folosi și aici termenul „platonic”, este totuși onorant să ai un așa bilanț cu o asemenea națională puternică. De altfel Spania doar în fața Angliei, Braziliei, Cehoslovaciei, Germaniei, RDG și a Olandei are bilanțuri inferioare, iar cu Argentina și Italia sunt egale la fel ca în cazul nostru.

Cele 16 întâlniri dintre România și Spania

01.11.1962 Madrid: SPANIA – ROMÂNIA 6-0 (4-0) prel.CE

Guillot (7, 20, 70), Veloso (9), Collar (17), Nunweiller III (81a)

25.11.1962 București: ROMÂNIA – SPANIA 3-1 (2-0) prel.CE

Tătaru I (2), Manolache (8), Constantin (61) – Veloso (65)

17.04.1975 Madrid: SPANIA – ROMÂNIA 1-1 (1-0) prel.CE

Velásquez (6) – Crișan (70)

16.11.1975 București: ROMÂNIA – SPANIA 2-2 (0-1) prel.CE

Dudu Georgescu (72p), Iordănescu (80) – Villar (29), Santillana (57)

16.04.1977 București: ROMÂNIA – SPANIA 1-0 (1-0) prel.CM

Marcator: Benito (6a)

26.10.1977 Madrid: SPANIA – ROMÂNIA 2-0 (0-0) prel.CM

Leal (75), Asensi (85)

15.11.1978 Valencia: SPANIA – ROMÂNIA 1-0 (1-0) prel.CE

Asensi (10)

04.04.1979 Craiova: ROMÂNIA – SPANIA 2-2 (0-0) prel.CE

Dudu Georgescu (56p, 64) – Dani (58, 70)

14.06.1984 St.Etienne: SPANIA – ROMÂNIA 1-1 (1-1) t.f. CE

Marcatori: Carrasco (22p) РB̦l̦ni (35)

12.11.1986 Sevilla: SPANIA – ROMÂNIA 1-0 (0-0) prel.CE

Michel (58)

29.04.1987 București: ROMÂNIA – SPANIA 3-1 (3-0) prel.CE

Pițurcă (38), Mateuț (43), Ungureanu (45) – Caldere (81)

17.04.1991 Cáceres: SPANIA – ROMÂNIA 0-2 (0-0) amical

Timofte II (46), Balint (57)

18.06.1996 Leeds: SPANIA – ROMÂNIA 2-1 (1-1) t.f. CE

Manjarin (11), Amor (85) – Răducioiu (30)

19.11.1997 Palma de Mallorca: SPANIA – ROMÂNIA 1-1 (0-0) amical

Etxeberria (49) – Gab.Popescu (82)

15.11.2006 Cádiz: SPANIA – ROMÂNIA 0-1 (0-0) amical

Marica (58)

27.03.2016 Cluj-Napoca: ROMÂNIA – SPANIA 0-0 amical

Bilanț: 16 jocuri, câte 5 victorii de fiecare, 6 egaluri, golaveraj 21-18 în favoarea spaniolilor

România – Spania, de la 21:45

Peste 50.000 de oameni vor asista la meciul din preliminarii. Se joacă cu casa închisă, iar suporterii echipei naționale speră să vadă un meci mare din partea favoriților. După primele patru etape, România ocupă locul 3 în Grupa F, cu șapte puncte. Spania este lider, cu 12 puncte. Suedia are de asemenea șapte puncte, dar are avantajul meciului direct. Pe 4 se află Norvegia, cu cinci puncte, urmată de Malta, cu trei lungimi. Insulele Feroe ocupă ultimul loc, cu zero puncte.

Lotul convocat de Cosmin Contra pentru dubla cu Spania și Malta

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 61/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0).

Fundași: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 54/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toșca (Gazișehir Gaziantep, 16/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 0/0).

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 4/0) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0).

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 33/12), George Pușcaș (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1).

Lotul convocat de Robert Moreno

Portari: David De Gea (Manchester United), Kepa Arrizabalaga (Chelsea), Pau Lopez (AS Roma)

Fundași: Jose Gaya (Valencia CF), Jordi Alba (FC Barcelona), Dani Carvajal (Real Madrid), Mario Hermoso (Atletico Madrid), Unai Núñez (Athletic Bilbao), Sergio Ramos (Real Madrid), Diego Llorente (Real Sociedad), Jesus Navas (Sevilla FC)

Mijlocași: Dani Parejo (Valencia CF), Sergio Busquets (FC Barcelona), Thiago Alcantara (FC Bayern Munchen), Saul Niguez (Atletico Madrid), Rodrigo Hernández (Manchester City), Suso (AC Milan), Fabián Ruiz (SSC Napoli), Pablo Sarabia (Paris Saint-Germain), Dani Ceballos (Arsenal)

Atacant: Rodrigo Moreno (Valencia CF), Paco Alcácer (Borussia Dortmund), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad)

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×