România, o singură înfrângere în 2014. Germania, campioana mondială, a pierdut de mai multe ori decât tricolorii

România a avut un an 2014 de excepție, la capătul căruia se situează pe locul 15 în ierarhia FIFA, cea mai bună performanță din ultimii 7 ani. Dacă în 2012, tricolorii se aflau la cea mai slabă clasare din istorie (locul 57), acum au fost învinși o singură dată, pe toată durata anului.
România, o singură înfrângere în 2014. Germania, campioana mondială, a pierdut de mai multe ori decât tricolorii

România a avut un an 2014 de excepție, la capătul căruia se situează pe locul 15 în ierarhia FIFA, cea mai bună performanță din ultimii 7 ani. Dacă în 2012, tricolorii se aflau la cea mai slabă clasare din istorie (locul 57), acum au fost învinși o singură dată, pe toată durata anului.

Sub comanda lui Pițurcă și, mai apoi, a lui Iordănescu, prima reprezentativă a renăscut din propria cenușă. După ce a ratat la mustață calificarea la Mondialul brazilian, Marica&Co au trecut peste șoc, convinși că doar de ei depinde să se califice din nou la un turneu final. Iar rezultatele au fost unele excelente, chiar dacă în fața tricolorilor nu s-au aflat, cu o singură excepție – Argentina -, formații de o valoare deosebită.

Totuși, faptul că România a fost învinsă într-o singură partidă, pe tot parcursul anului, reprezintă o performanță în sine, la care nu ne-am fi gândit, având în vedere background-ul tricolorilor. Deși o comparație cu Germania, campioana mondială, ar putea fi considerată de mulți nepotrivită, este de semnalat faptul că Neuer&Co au fost învinși de două ori în 2014 (4-2 într-un amical cu Argentina și 2-0 în preliminariile Euro 2016, pe terenul Poloniei).

Partidele României în 2014

Martie

România – Argentina 0-0 (amical)

Mai

Albania – România 0-1 (amical)

Iunie

Algeria – România 2-1 (amical)

Septembrie

Grecia – România 0-1 (preliminarii Euro 2016)

Octombrie

România – Ungaria 1-1 (preliminarii Euro 2016)

Finlanda – România 0-2 (preliminarii Euro 2016)

Noiembrie

România – Irlanda de Nord 2-0 (preliminarii Euro 2016)

România – Danemarca 2-0 (amical)

Clasamentul FIFA:

1. Germania
2. Argentina
3. Columbia
4. Belgia
5. Olanda
6. Brazilia
7. Portugalia
8. Franta
9. Spania
10. Uruguay
11. Italia
12. Elvetia
13. Anglia
14. Chile
15. Romania

  • Cea mai bună poziție ocupată de România în clasamentul FIFA a fost locul trei, în septembrie 1997.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]