Echipa națională a României a ratat calificarea la EURO, dar va evolua la Campionatul Mondial U17, după ce a cedat cu scorul de 1-2 în fața selecționatei U17 a Italiei, într-un meci cu dublă miză.
La Campionatul European U17 din Estonia s-au calificat doar câștigătoarele celor șapte grupe preliminare, iar „Tricolorii” au terminat pe poziția secundă, în spatele Italiei.
Echipa națională U17 a României a cedat cu scorul de 1-2 în fața Italiei U17, într-o partidă care a avut dublă miză: un loc la Campionatul European și un loc la Campionatul Mondial. După această înfrângere, „Tricolorii” au ratat participarea la EURO, dar s-au calificat la turneul final care va fi găzduit de Qatar, în vara acestui an.
La Campionatul European U17 din Estonia s-au calificat doar echipele care au câștigat cele șapte grupe preliminare, în timp ce la Cupa Mondială vor merge atât echipele de pe primele locuri, cât și patru din cele 7 cele mai bune ocupate ale locurilor secunde.
„Tricolorii” erau la egalitate cu Italia înaintea meciului disputat marți, 31 martie 2026. Astfel, erau obligați să câștige pentru a se califica la Campionatul European, având în vedere că doar primul loc mergea mai departe.
„Naționala U17 se califică în premieră la Cupa Mondială U17, care va avea loc în această vară în Qatar! Chiar dacă au pierdut la limită ultimul meci din preliminariile pentru EURO, 1-2 contra Italiei, tricolorii se numără printre cele mai bine clasate echipe de pe locurile 2 și își asigură astfel prezența la turneul final. Bravo, băieți!”, a transmis Federație Română de Fotbal.
ROMÂNIA U17: 1. Coșa – 2. Matei, 4. Dăncuș, 6. Paul, 3. Bencze – 20. Tripon, 5. Corlat – cpt., 8. Precup – 11. Marincean, 17. Bota, 10. Goncear
Rezerve: 12. Kroes – 7. Muntean, 9. Bodnar, 14. Stancu, 15. Pădure, 16. Mănăilă, 19. Mihai, 22. Anghel
Selecționer: Mircea Diaconescu
Italia U17: 12. Lupo – 2. Bonifazi, 4. Diallo, 5. Varali, 3. Albini – 15. Okon, 8. Biondini – cpt., 17. Gasparello – 11. Fugazzola, 10. Corigliano, 9. Perillo
Rezerve: 1. Giaretta – 6. Donato, 7. Landi, 13. Dattilo, 14. Puricelli, 16. Ballarin, 19. Casagrande, 21. Bernamonte, 23. Fustini
Selecționer: Daniele Franceschini