Începem fals preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026 și pierdem, pe teren propriu, împotriva Bosniei. Denis Drăguș a ratat patru ocazii importante pentru selecționata lui Mircea Lucescu, într-un meci în care am fost lipsiți de luciditate, iar adversarii ne-au depășit după un gol marcat de Gigovic la sfârșitul primului sfert de oră.
Tricolorii au flirtat, în preliminariile ultimilor 26 de ani, cu gândul galfăd al prezenței la un alt Mondial. Am cicatrizat cu greu blestemul absenței din Coreea de Sud și Japonia (2002), apoi am început să învățăm geografia eșecului: Germania (2006), Africa de Sud (2010), Brazilia (2014), Rusia (2018), Qatar (2022).
Am pus zăbranic peste clocotul speranței și am tot cernut generații irosite până la cea „de suflet”. Și privim din nou, cu ochii care au cam încetat să mai vadă, spre mirajul unor noi preliminarii. Mângâiem, iarăși, meridianele globului, în cutările noastre nemărginite. America, tărâmul mirului nostru fotbalistic. Căutăm viza care să ne redea bucuria unui turneu final.
Avem pupilele dilatate de încredere, grupa nu are versanți imposibil de depășit și, direct din căldarea incandescentă a Balcanilor, începem cu Bosnia- Herțegovina.
Cu dinozaurul Dzeko ajuns, la 39 de ani, în isteria Bosforului, la Fenerbahce, cu Kolasinac de la Atalanta pironit în pretenții de scudetto, cu Dedic fasonat în eternele miraje de titlul la Marseille și Demirovic de la Stuttgart, iar Sergej Barbarez – și el în căutare de rezultate și formule-, finisează gherila unui 4-4-2 cât se poate de ferm.
Noi ne-am împăcat deja cu absența lui Drăgușin, Coman s-a frânt și el în plin elan la Cagliari, în timp ce Bârligea a cedat la ultimul antrenament și l-a condamnat pe Lucescu la compromisul titularizării lui Draguș, jucător cu doar 7 minute bifate în 2025. Și ce bun ar fi fost, chiar și în vernisajul foii de joc, răsfățatul Munteanu, golgheterul catalogului din Superliga.
Lângă Andrei Burcă este montat Mihai Popescu, în timp ce Florin Tănase a fost așternut în banda stângă a atacului, într-un 4-3-3 clasic.
Pornim cu 50.000 de oameni înfipți în coasta adversarilor și cu Demirovic blocat, în momentul șutului, în pergola careului nostru. E un fior. Bosniacii au gabarit și parcă imnul a avut mai mult efect prin venele lor. Djeko desface cu o pasă în adâncime, Kolasinac pătrunde în marginea careului și centrează perfect pentru Gigovic. Venit lansat, mijlocașul de la Kiel pune latul și deschide scorul după o acțiune-blitz purtată cu multă lejeritate peste umbrele unui marcaj căscat în formă continuată. Popescu pare mult prea fraged pentru asemenea emoții, Rațiu își reglează coordonatele, iar tabela ne șoptește amar realitatea unei acțiuni dictată cât se poate de simplu de adversar.
Nu avem consistență, bâjbâim între linii, însă ne încruntăm prin Drăguș. În gheata lui se vede carantina. E încă emaciat după accidentare, are și accente de egoism și, cu doi colegi mai bine plasați în careu, se înșurubează pe lângă adversar și șutează neinspirat pe lângă, dintr-o poziție care condamna nenumărate variante pentru urale.
Și tot vârful lui Trabzon reia înfundat, cu capul, o centrare bună a lui Rațiu. Avem nevoie de magia lui Stanciu, de explozia lui Man sau fragmentul de geniu al lui Răzvan Marin, de ceva, orice, de la Tănase. Suntem încolăciți în catargele unui 4-4-2 de manual al bosniacilor și ne trebuie, când pauza deja ne bântuie și tribuna înnoadă cu patimă fire de nemulțumire, harul lui Lucescu.
Dar simțim, din nou, falia unei mari emoții. Același Drăguș, după ce Bancu survolează cu o centrare lungă, reia din breton, însă tot pe lângă stâlpul porții lui Vasilj. Terminăm repriza fără șut pe poartă.
La cabine rămâne Tănase, neînsemnat în prima parte și Răzvan Marin trimite, imediat, puternic din afara careului, însă portarul advers se culcă într-un plonjon cât se poate de util. Părem mai curajoși, dar avem nevoie de fapte. Adversarul, cu Dejko schimbat la pauză după o accidentare, pare că și-a amanetat pretențiile într-un joc de așteptare căruia trebuie doar să-i găsim cifrul.
Cerem penalty când mingea aterizează, în muchia careului, pe mâna unui adversar și, după ce arbitrul își scaldă convingerea în pixelii VAR-ului, rămânem să ne căutăm izbânda cu mai multă încrâncenare. Iar Drăguș, cu toată imposibilitatea lui, devine caz de descântec. Bancu desenează o altă boltă în gulerul porții adverse, iar nouarul tricolor toarnă statuia portarului advers. Nikola Vasilj se opune după ce se desface precum o hidră fix în vârful bocancului atacantului nostru. Purtăm și tonuri de ghinion, dar e nevoie de mai mult. Verticalizăm destul de greu, ne ciocnim de desantul bosniac, suntem nuli în partea lui Man și încercăm să străpungem fără să avem logica unor acțiuni gândite.
Lucescu apelează la Șut, iese Marius Marin, apare și Mitriță și ne închinăm la ultimul sfert de oră fără să ne mai nituim ocazii. Ne încordăm și cu Alibec, degeaba, revine și Moruțan, fără farmec și spanga pe care am fluturat-o prin măruntaiele tuturor răniților din lumea a treia prin Liga Națiunilor pare că nu mai taie nici măcar un cartof fiert. Stanciu ne mișcă simțurile, însă șiretul său plin se sfârșește în brațele aceluiași Vasilj.
Ridicăm genele spre tabela și timpul ne ustură. Suntem în hazardul ultimelor cinci minute și parcă cerșim la o baghetă care să ne scoată din fiorul unui joc cu orizontul frânt. Bosniacii au înțepat în start, apoi au jucat, pe o carte simplă și clară, pe tonul unei organizări aproape perfecte. Nu se mai întâmplă nimic și tocmai ce americanii ne-au anunțat că programul Viza Waiver, prin care am putea călători peste Ocean fără vize, se mai amână încă o dată. La fel și speranțele noastre care, pentru moment, rămân blocate în vama unor pretenții care par că ne-au luat-o puțin înainte. Am pierdut trei puncte la care e posibil să ne închinăm pentru a reveni, după aproape trei decenii, la un turneu final de campionat mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER