„România a fost mai puternică!”**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Lituaniei, Jose Couceiro, a declarat că, în noua componență, România a arătat altfel decât la meciul din 2008 și a fost mai bună în partida de sâmbătă, scor 1-0 pentru "tricolori", din preliminariile CM 2010, informează publicația Futbolas.

"Eu, jucătorii mei, dar și suporterii noștri am suferit o înfrângere dureroasă. Este eșecul total al Lituaniei, pentru că formăm o echipă cu toții. Este pentru a treia oară consecutiv când pierdem cu 0-1. Până la pauză nu am fost în stare să menținem balonul, iar fără să ai o anumită posesie e greu să te gândești la gol. Poate a fost o presiune psihologică prea mare înainte de acest meci, care a fost ca o finală pentru noi. În repriza a doua jocul nostru s-a îmbunătățit, am pasat mai bine, am încercat să ne creăm ocazii, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm. Este un rezultat nefericit pentru noi, dar trebuie să recunoaștem că am întâlnit o echipă puternică, cu jucători valoroși, și care de această dată a fost mai bună", a spus Couceiro.

Antrenorul portughez a precizat că, deși șansele echipei sale la locul doi s-au redus aproape de zero, Lituania va lupta până la final. "În repriza secundă am fost mai activi. Am primit gol după o mare greșeală pe care am comis-o de mai multe ori, am pierdut mingea și i-am pus în situații bune. În prima repriză ne-am întrecut în erori, am cedat mijlocul terenului. România are o echipă foarte bună, e greu împotriva ei. Trebuie să învățăm din greșeli, am pierdut încă o dată cu 0-1, după ce același scor l-am înregistrat de două ori cu Franța. Oricum, 0-0, 0-1, 1-0, sunt rezulatele cele mai întâlnite în fotbal, un rezultat special este să învingi România cu 3-0. Ei au schimbat 11 jucători de astă toamnă, noi – doar trei. Suntem triști, ne-am dorit să câștigăm", a comentat el.

Fundașul Marius Stankevicius a declarat că meciul de la Marijampole a fost cu totul altceva decât cel din 2008 de la Cluj-Napoca. "Ne-am pripit, am cedat posesia și centrul terenului prea ușor și i-am lăsat să atace, să ne domine. În a doua repriză am început să jucăm fotbal, jocul nostru s-a schimbat, dar degeaba, n-am reușit să mai egalăm. Acea greșeală din prima repriză ne-a costat. A doua parte a fost destul de bună pentru noi, ne-am străduit, dar nu întotdeauna îți iese", a spus Stankevicius.

Fundașul Marius Zaliukas a afirmat că echipa Lituaniei a pierdut "pentru că n-a fost capabilă să aibă posesie și să îi țină pe adversari departe de propria poartă" iar apărătorul Arunas Klimavicius este de părere că Lituania "s-a bătut pentru un rezultat bun, dar n-a avut noroc".

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…