Răzvan Burleanu, anunț despre viitorul lui Adrian Mutu la naționala de tineret: „Simte nevoia să facă asta!”

Răzvan Burleanu, anunț despre viitorul lui Adrian Mutu la naționala de tineret: „Simte nevoia să facă asta!”

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat că își dorește ca Adrian Mutu să continue pe banca tehnică a echipei naționale de tineret.

În cursul zilei de joi, 29 aprilie, la sediul Federației Române de Fotbal a avut loc ședința Comitetului Executiv. La finalul întâlnirii, Răzvan Burleanu a vorbit despre cele mai importante decizii adoptate în cadrul acestei ședințe.

Contractul lui Adrian Mutu cu Federația Română de Fotbal a expirat imediat după revenirea de la Campionatul European de tineret, iar cele două părți nu au semnat încă o nouă înțelegere.

Răzvan Burleanu, anunț despre viitorul lui Adrian Mutu la naționala de tineret

Răzvan Burleanu a anunțat că speră nu doar ca Adrian Mutu să continue la echipa națională de tineret ci să și ducă la bun sfârșit o nouă campanie de calificare la EURO. Totuși, președintele FRF a dat de înțeleg că mingea este în terenul „Briliantului”, care și-ar dori să antreneze o echipă de club.

„Contractul lui Adrian Mutu a expirat imediat după EURO. Adi vrea să continue, la fel și noi, dar simte această nevoie de a antrena zi de zi. În următoarele două săptămâni cred că va lua o decizie, pentru a vedea cum vom aborda următoarea campanie de pregătire pentru prezența la EURO.

El e principala noastră variantă. Ne dorim însă ca selecționerul să și termine campania. Vom afla în zilele următoare ce se va întâmpla”, a spus Răzvan Burleanu, la conferința de presă susținută după ședința Comitetului Executiv din cadrul FRF.

Ce spune Adrian Mutu despre viitorul său

Recent, Adrian Mutu și-a exprimat public această dorință de a reveni pe banca tehnică a unei echipe de club.

„Scopul meu este acela de a câștiga trofee, am dorința de a antrena o echipă de club. Nu neg acest lucru și de aceea mi-am luat o pauză, ca să mă gândesc. Trec printr-un moment bun al carierei mele, sper să am oferte, să mă gândesc la ele pentru că vreau să iau o decizie bună.

Sper să găsesc un proiect care să mă stimuleze, dar și oameni care să mă susțină. Eu sunt dornic nu neaparat de trofee, pentru că sunt antrenori foarte buni care câștigă trofee și sunt antrenori excepționali care schimbă imaginea cluburilor și creează echipe și jucători”, a spus Adrian Mutu, la Aleph News.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania