Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Răzvan Burleanu a făcut anunțul oficial despre plecarea lui Mircea Lucescu! Decizia luată: „Cu siguranță”

Răzvan Burleanu a făcut anunțul oficial despre plecarea lui Mircea Lucescu! Decizia luată: „Cu siguranță”

Alin GrigoreCristian Hitruc

Răzvan Burleanu a făcut anunțul oficial despre plecarea lui Mircea Lucescu de pe banca prime reprezentative, chiar la finalul meciului pe care România l-a pierdut în fața Turciei, la Istanbul, scor 1-0.

Președintele Federației Române de Fotbal a precizat că „Il Luce” va fi pe banca tehnică a „Tricolorilor” și la următorul meci, cu Kosovo sau Slovacia, care se va disputa la finalul lunii martie.

Răzvan Burleanu, anunț despre plecarea lui Mircea Lucescu

România a cedat în fața Turciei, scor 1-0, într-o partidă disputată la Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. Astfel „Tricolorii” au ratat șansa de a ajunge la turneul final, iar selecționerul Mircea Lucescu se va despărți de prima reprezentativă în viitorul apropiat.

La finalul meciului disputat pe stadionul celor de la Beșiktaș, Răzvan Burleanu a precizat că „Il Luce” va sta pe banca României și la următorul meci, cu Kosovo sau Slovacia, de la finalul lunii martie.

„Nu a fost ședință. Am vorbit cu domnul Lucescu, cu jucătorii. (Mai rămâne pentru meciul următor?) Cu siguranță rămâne și pentru următorul joc. E o părere de rău din partea tuturor. Am fost în joc, chiar dacă Turcia a fost o echipă mai bună. Am arătat că ne putem ridica la nivelul lor. Am avut neșansă. Dacă intra șutul lui Stanciu, probabil că eram în altă situație”, a declarat Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu, alături de jucători

Răzvan Burleanu a mers în vestiarul echipei naționale, la finalul meciului cu Turcia, pentru a-i încuraja pe fotbaliștii pregătiți de Mircea Lucescu.

„A fost un vis al nostru, al tuturor. Domnul Lucescu pentru asta a venit, «Generația de Suflet» își dorea să continue performanța din 2024. (Este necalificarea și un eșec al dumneavoastră?) Este un eșec al nostru, al tuturor. Am vrut să fiu alături de ei, să-i îmbărbătez. Sunt momente dificile pentru un jucător. Putem doar să-i sprijinim în momentele grele”, a mai spus președintele FRF.