Raț: **”Dacă vom reuși să câștigăm meciurile cu Bosnia, putem face un pas mare către Euro!”

Redactor:
Bitescu Wili
Raț: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Raț este de opt ani în Ucraina, iar în acest an mai
câștigat încă două trofee cu echipa antrenată de Mircea
Lucescu.

„A fost un an reușit în tricoul lui Sahtior Donețk, în care
am câștigat pentru a 4-a oară titlul de campion al Ucrainei. În
plus, am obținut și Supercupa Ucrainei într-o manieră categorică.
Sunt mândru că am adunat încă două trofee cu Șahtior, iar la
finalul anului suntem pe primul loc în clasament, cu un avans de 12
puncte față de rivalii de la Dinamo Kiev. Să nu uităm că suntem
angrenați și în cursă pentru câștigarea Cupei Ucrainei, unde vom
juca în semifinale cu Dnipro. Din acest punct de vedere, supremația
Sahtiorului pe plan intern nu poate fi pusă la îndoială
„,
a spus Raț pentru site-ul său oficial.

Fundașul crede că România poate intre în cursa pentru calificarea
la Euro 2012, dar trebue să trecem de dubla manșă cu Bosnia.

„Cred în continuare că avem șanse reale de calificare la
turneul final din 2012. Nu e cazul să ne aducem aminte de
rezultatele modeste din acest an. Nu ne ajută cu nimic dacă privim
trecutul! Trebuie să pregătim cu toată răspunderea ce urmează în
2011. Vom avea șapte meciuri de calificare, dintre care patru pe
teren propriu, cu Luxemburg, Bosnia, Franța și Belarus. În
deplasare vom întâlni Bosnia, Luxemburg și Albania. Din punctul meu
de vedere, dublă întâlnire cu Bosnia va fi decisivă pentru
naționala României. Dacă vom reuși să câștigăm ambele partide în
fața Bosniei, cred că putem face un pas important către Euro 2012.
Turneul final este găzduit de Ucraina și Polonia, va dați seamă că
bucurie va fi în sufletul meu dacă ne vom califica la Euro 2012. Aș
fi ghidul delegației României în Ucraina. Glumesc, desigur, însă
rămân încrezător în șansele noastre de calificare. Trebuie să fim
uniți atunci când vine vorba de echipa națională, să lăsăm
orgoliile și să facem totul pentru România!”
, a mai spus
Raț.

„Nu se pune problema să ne temem de AS Roma. Dacă va referiți la
înfrângerea dureroasă de acum 4 ani, de la Roma, trebuie să luăm în
calcul că Șahtior Donețk a crescut de la an la an în Europa. Am
acumulat experiență internațională, am câștigat și Cupa UEFA, nu
cred că pot exista comparații din acest punct de vedere. Cred că
acum suntem la același nivel cu AS Roma și, din punct de vedere al
organizării, ne putem duela cu orice echipă din Europa”,
a
spus românul despre dubla confruntarea cu italienii.

4 titluri de
campion al Ucrainei are Raț cu Șahtior

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…