Radu Drăgușin, veste uriașă primită din cantonamentul naționalei: „S-a bătut cu Chelsea și PSG pentru el!” Fundașul lui Juventus, alături de staruri mondiale | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin (19 ani) se anunță ca unul dintre starurile Campionatului European U21 din Ungaria și Slovenia, care stă să înceapă. Fundașul lui Juventus a fost selectat într-un renumit top al celor mai valoroși tineri fotbaliști ai lumii, alături de nume uriașe precum Ansu Fati sau Pedri, de la Barcelona, Florin Wirtz, viitorul adversar al României, sau Jamal Musiala, tânărul star al lui Bayern Munchen.

Radu Drăgușin a fost convocat de Adi Mutu la naționala de tineret, care participă la al doilea Campionat European consecutiv și al treilea din istorie. Selecționerul este convins că tricolorii pot depăși performanța echipei lui Mirel Rădoi, astfel că fundașul lui Juventus are șansa unui turneu final mare, care să îi aducă și liniștea la nivel de club.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Radu Drăgușin, veste uriașă primită din cantonamentul naționalei: „S-a bătut cu Chelsea și PSG pentru el!” Fundașul lui Juventus, alături de staruri mondiale

Radu Drăgușin apare într-un top select al celor de la Goal.com, alături de staruri în devenire ale fotbalului mondial. Nume deja mari propuse de Barcelona, Real Madrid, Bayern Munchen sau Borussia Dortmund apar în selecția jurnaliștilor de la publicația mai sus amintită.

Fundașul lui Juventus prinde un onorabil loc 45, într-o ierarhie condusă de vedeta de numai 18 ani a celor de la Barcelona.

„Juventus a înfrânt o concurență dură din partea Chelsea și Paris Saint-Germain pentru a-l înscrie pe Radu Drăgușin pentru 250.000 de euro (220.000 de lire sterline / 300.000 de dolari) în 2018, iar acum încep să vadă o rentabilitate a investiției lor.

Fundașul central în vârstă de 19 ani, care este deja internațional al României sub 21 de ani, își modelează jocul pe Virgil van Dijk și, după ce a debutat în prima echipă în decembrie, este acum un obișnuit în lotul lui Andrea Pirlo”, scriu cei de la Goal.com.

Iată mai jos top 10:

1. Ansu Fati (Barcelona, 80 de milioane de euro*)
2. Eduardo Camavinga (Rennes, 60 de milioane de euro)
3. Gyo Reina( Borussia Dortmund, 38 de milioane de euro)
4. Pedri (Barcelona, 70 de milioane)
5. Jude Bellingham (Borussia Dortmund, 35 de milioane)
6. Florin Wirtz (Leverkusen, 45 de milioane)
7. Ryan Gravenberch (Ajax, 28 de milioane)
8. Jamal Musiala (Bayern Munchen, 24 de milioane)
9. Mohamed Ihattaren (PSV, 14 milioane de euro)
10. Reinier (Borussia Dortmund, 19 milioane)

*cota în milioane de euro

Radu Drăgușin pleacă de la Juventus?

Rsdu Drăgușin încă nu semnat prelungirea contractului cu Juventus Torino, deși acesta expiră în vară. Presa internațională a scos la iveală mai multe probleme în negocierile dintre cele două parți, iar The Sun a anunțat recent că englezii de la Crystal Palace sunt aproape să îl convingă pentru un transfer din vară.

Lotul României U21 pentru EURO 2021

  • Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București);
    Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);
  • Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
  • Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA Arad / în locul lui Valentin Costache, infectat cu COVID-19)

Grupele EURO 2021

Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Țările de Jos
Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția

Programul României la EURO 2021

24 martie, 22:00: România – Țările de Jos
27 martie, 19:00: Ungaria – România
30 martie, 19:00: Germania – România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A murit! Ştirea tristă a nopţii
A murit! Ştirea tristă a nopţii
Dieta care îi dă energie lui Djokovici. De ce alimente nu se atinge și care e primul lucru pe care îl face dimineața
Dieta care îi dă energie lui Djokovici. De ce alimente nu se atinge și care e primul lucru pe care…
Thailanda - România 1-1, în Cupa Davis: Jianu câştigă a doua partidă a zilei
Thailanda - România 1-1, în Cupa Davis: Jianu câştigă a doua partidă a zilei
Decizie istorică în fotbal a unui arbitru, la Mondialul Cluburilor: „Bine ați venit în viitor!”
Decizie istorică în fotbal a unui arbitru, la Mondialul Cluburilor: „Bine ați venit în viitor!”
Gabriela Cristea, noi dezvăluiri intime. "Lucram de luni până sâmbătă, iar el mă înşela pe banii mei"
Gabriela Cristea, noi dezvăluiri intime. "Lucram de luni până sâmbătă, iar el mă înşela pe banii mei"
Greșeala ÎN PAT care duce ÎNTOTDEAUNA la DIVORȚ! Toate cuplurile sunt...
Greșeala ÎN PAT care duce ÎNTOTDEAUNA la DIVORȚ! Toate cuplurile sunt...
Bia Khalifa l-a umilit pe Fulgy, după ce i-a dat papucii: 'Spală-te...
Bia Khalifa l-a umilit pe Fulgy, după ce i-a dat papucii: 'Spală-te...
Mega-cutremur de 9,9 grade Richter! Data exactă când va avea loc. E chiar foarte curând!
Mega-cutremur de 9,9 grade Richter! Data exactă când va avea loc. E chiar foarte curând!
Ce să mănânci ca să-ți încălzești corpul. Alimente și băuturi cu efect termogenic
Ce să mănânci ca să-ți încălzești corpul. Alimente și băuturi cu efect termogenic
Avioanele României, în pericol? E șocant ce a apărut pe internet despre F-16
Avioanele României, în pericol? E șocant ce a apărut pe internet despre F-16
Distanța minimă între construcțiile vecine. La ce distanță poți avea fereastra de vedere
Distanța minimă între construcțiile vecine. La ce distanță poți avea fereastra de vedere
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe face amor cu doctorița, în cabinet: Ei vezi, nene, că poți!?
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe face amor cu doctorița, în cabinet: Ei vezi, nene, că poți!?
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Larisa Iordache, poziții de infarct demne de OnlyFans! Din copila inocentă, în femeia senzuală!
Larisa Iordache, poziții de infarct demne de OnlyFans! Din copila inocentă, în femeia senzuală!
Cât costă cel mai mare SUV Skoda la mâna a doua. O bancă din România vinde unul dintre bune SUV-uri de familie
Cât costă cel mai mare SUV Skoda la mâna a doua. O bancă din România vinde unul dintre bune SUV-uri…
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!