Gică Hagi a primit o veste importantă înaintea debutului României în Liga Națiunilor.
Radu Drăgușin a acuzat probleme musculare la pauza meciului Fiorentina – Pisa, scor 3-0, din șaisprezecimile Cupei Italiei, iar situația fundașului central este urmărită cu atenție și în Italia, și la echipa națională.
Internaționalul român a fost titular pentru Fiorentina, dar a fost schimbat la pauză. Inițial, fanii formației Viola s-au întrebat dacă decizia a avut legătură cu prestația sa, însă varianta a fost exclusă rapid, mai ales că Drăgușin primise cea mai mare notă dintre fundașii echipei.
Explicația a venit abia a doua zi. Potrivit Firenze Viola, nu ar fi vorba despre o accidentare serioasă, ci despre o mică problemă musculară semnalată chiar de Radu Drăgușin la pauză. Mai exact, fundașul ar fi acuzat o întindere, iar staff-ul medical al Fiorentinei va decide dacă poate fi folosit la următorul meci.
Fiorentina urmează să joace cu Napoli, duminică, de la ora 13:30, iar clubul italian trebuie să decidă dacă îl va trimite pe teren din primul minut sau dacă va evita orice risc înaintea pauzei internaționale.
În tabăra Fiorentinei există optimism, mai ales pentru că Drăgușin a anunțat problema la timp. Cu odihnă și monitorizare, fundașul ar putea fi apt până la finalul săptămânii, scriu cei de la Firenza Viola. Totuși, fiind vorba despre o problemă musculară, există mereu riscul ca situația să se agraveze dacă jucătorul este forțat.
Pentru Gică Hagi, cazul lui Radu Drăgușin este unul foarte important. România debutează în Liga Națiunilor pe 25 septembrie, în deplasare cu Suedia, iar selecționerul are nevoie de fundașul central în cea mai bună formă. Drăgușin este unul dintre cei mai importanți jucători ai naționalei, iar orice problemă fizică înaintea primului meci oficial din noul mandat al lui Hagi poate da peste cap planurile defensive.
Drăgușin a intrat foarte bine în ritmul de la Fiorentina după perioada dificilă de la Tottenham, unde în finalul sezonului trecut a jucat foarte puțin. La noua echipă, românul a fost integrat rapid în formula de start și, până la meciul din Cupă, bifase cinci partide consecutive. În patru dintre ele a fost integralist, iar într-una a jucat 87 de minute.