Primul meci oficial, primul eșec. Naționala U17 a debutat cu stângul în grupa de calificare la Turul de Elită, 1-2 cu Cehia. Indicațiile lui Răducioiu: „Ianis, Ianis, Ianis!”

Primul meci oficial, primul eșec. Naționala U17 a debutat cu stângul în grupa de calificare la Turul de Elită, 1-2 cu Cehia. Indicațiile lui Răducioiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala sub 17 ani a României, antrenată de Florin Răducioiu, a pierdut joi primul meci din grupa de calificare la Turul de Elită, 1-2 cu Cehia. Într-o grupă din care mai fac parte Cehia, Danemarca și Andorra, cea din urmă fiind și gazda turneului de calificare, România a făcut deja un pas greșit. A fost debutul celor mai mici dintre tricolori într-o competiție oficială și primul test al lui Florin Răducioiu, care are stipulată în contract calificarea la Turul de Elită. Tricolorii sub 17 ani sunt obligați să câștige următoarele două partide din Andorra.

În minutul 11, Cehia a deschis scorul prin Plachy, care a marcat cu un șut de la 40 de metri sub bară. Pe fondul unui început slab de meci, România a reușit totuși să egaleze în minutul 27 prin Vlad Mihalcea. Ianis Hagi a pasat decisiv pentru mijlocașul român care a înscris din interiorul careului. Cehia a revenit însă în avantaj în minutul 49, după o greșeală a portarului României, Dur-Bozoancă, de care a profitat Sadilek. „Ianis, Ianis, Ianis”, a fost replica preferată a lui Răducioiu, aflat pe banca naționalei. Căpitanul României sub 17 ani și fiul celui mai bun fotbalist român, Gheorghe Hagi, nu a reușit însă să facă diferența pe teren.

Florin Răducioiu a trimis pe teren următorul „11”: Cosmin Dur-Bozoancă – Radu Motreanu, Virgil Ghiță, Harald Fridrich, Szabolcs Kilyen – Vlad Mihalcea, Răzvan Oaidă (62 Carlo Casap; 76 Sebastian Velcotă), Ionuț Tănase, Andrei Ciobanu (65 Nicolae Cârnat) – Ianis Hagi (cpt.) – Florinel Coman

Echipa Cehiei, al cărui antrenor este Vaclav Cerny: Martin Jedlicka – Daniel Kostl, Matej Chalus, Marek Richter (cpt.), Petr Plachy – Alex Kral, Ondrej Zezulka – Dominik Breda (80+1 Daniel Turyna), Michal Sadilek (78 Ondrej Lungr), Jakub Rezek (65 Tomas Freit) – Kiri Miker

Următoarele jocuri ale tricolorilor sunt programate pe 27 septembrie, ora 16:00, cu Danemarca, și pe 30 septembrie, ora 17:30, cu Andorra. Primele două clasate și cele mai bune cinci echipe de pe locul trei din cele 13 grupe merg mai departe la Turul de Elită.

sursa: frf.ro

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani