Prima TV a dat lovitura cu drepturile TV pentru meciul naționalei României! A spulberat PRO TV și Antena 1 în audiențe

Prima TV a dat lovitura cu drepturile TV pentru meciul naționalei României! A spulberat PRO TV și Antena 1 în audiențe
Prima TV a dat lovitura cu drepturile TV pentru meciul nationalei Romaniei! A spulberat PRO TV si Antena 1 in audiente

Prima TV a dat lovitura cu drepturile de difuzare pentru meciul naționalei României cu Israel, care a fost programat sâmbătă seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională. La nivel de audiențe, Prima TV a spulberat PRO TV și Antena 1.

Toată lumea a urmărit meciul naționalei României cu Israel, iar Prima TV a dat lovitura cu drepturile de difuzare: a spulberat PRO TV și Antena 1 în audiențe

Aproximativ 50.000 de persoane au urmărit din tribunele Arenei Naționale meciul România – Israel 1-1, cel mai mare stadion al țării fiind aproape plin. A fost o atmosferă superbă la nivelul gazonului, însă din nefericire, „tricolorii” nu s-au ridicat la înălțimea ei și s-au ales cu un singur punct din runda cu numărul 5 a preliminariilor Euro 2024.

Meciul a fost urmărit cu sufletul la gură de suporterii naționalei și la televizor. Potrivit audiențelor înregistrate, postul Prima TV, care a transmis duelul România – Israel, nu a avut rival în intervalul orar 21:45 – 23:45.

Conform Paginademedia.ro, nu mai puțin de 1.2 milioane de români s-au uitat la meciul naționalei în fiecare minut. La mare distanță, pe poziția secundă în topul audiențelor la nivel național a fost emisiunea „Chefi la cuțite”, transmisă de Antena 1, la care s-au uitat cu aproape 400.000 de oameni mai puțin. Și, nu în cele din urmă, pe locul 3 s-a regăsit postul PRO TV, pe care au fost transmise două filme in intervalul orar menționat, respectiv „Rampage: Scăpați de sub control” și „Numărul patru”.

Prima TV s-a descurcat la fel de bine și în topul audiențelor la nivel urban, unde a beneficiat de aproape 700.000 de spectatori, cu 450.000 mai mulți decât Antena 1, care a fost pe locul secund.

De asemenea, când vine vorba despre segmentul comercial, la România – Israel s-a înregistrat o medie de 330.000 de telespectatori, de la orașe, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani. În acest clasament, poziția secundă a fost ocupată de PRO TV, însă cu o audiență de aproape două ori mai mică.

Lotul României pentru meciurile cu Israel și Kosovo

PORTARI

  • Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI

  • Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)

MIJLOCAȘI

  • Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)

ATACANȚI

  • George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)

Programul României din preliminariile pentru EURO 2024

9 septembrie 2023

  • ora 19:00 | Andorra – Belarus 0-0
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel 1-1, Kosovo – Elveția 2-2

12 septembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

  • ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

  • ora 19:00 | Elveția – Belarus
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Andorra
  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]